Cum a omorat-o criminalul din Caracal pe Alexandra, de fapt! Detalii cutremuratoare

Publicat: 31 iul. 2019, 12:46 Autor: M.I. General
Cum a omorat-o criminalul din Caracal pe Alexandra, de fapt! Detalii cutremuratoare

Alexandru Bogdan, avocatul din oficiu al lui Gheorghe Dinca, criminalul din Caracal, a declarat, marti, ca reconstituirea de luni a tinut de organizarea anchetatorilor si a fost oprita nu pentru ca inculpatul nu a dorit sa dea indicii.

„Informatiile de genul ‘inculpatul si-a batut joc de anchetatori’, in sensul ca nu a indicat locul in care a dus cadavrul primei fete, sunt false. Anchetatorii erau deranjati de presa si voiau sa se fereasca, iar in momentele respective fugeau cativa km intr-o parte, in alta directie, o luau pe un drum izolat. Nu era la cererea inculpatului toata aceasta plimbare. Era o organizare a anchetatorilor. (…) El isi aducea aminte, dar si dansul a avut o problema de identificare cata vreme s-a mers pe un alt traseu decat cel pe care anchetatorii l-au urmat. Dansul a mers pe un drum prost, izolat, pe timp de noapte, iar anchetatorii au ajuns pe un drum mai bun pentru a ajunge la locul respectiv”, a spus avocatul inculpatului.

Acesta a mai afirmat ca, luni, a luat legatura cu membrii familiei lui Gheorghe Dinca – o fata, fiul cel mare si sotia inculpatului – iar acestia sunt surprinsi de ceea ce s-a intamplat, pentru ca „a fost un tata exemplar”.

„In continuare nu le vina sa creada ca s-a intamplat ceea ce s-a intamplat. Dansii transmit sincere regrete familiilor indoliate si nu au cuvinte sa-si exprime pentru durerea acestora, pentru ca si dansii sunt parinti (inculpatul are cinci nepoti) si stiu ce inseamna”, a mai spus avocatul.

Conform procurorului sef adjunct al DIICOT, Giorgiana Hosu, pe 25 iulie, in jurul orei 12,00, la domiciliul sau din Caracal, Gheorghe Dinca ar fi ucis-o pe minora de 15 ani pe care anterior o rapise in scopul exploatarii sexuale, o sechestrase si o violase.

Publicat: 31 iul. 2019, 12:46 Autor: M.I. General
Pe aceeași temă