Diana Munteanu a ajuns doar piele și os! Vedeta și-a îngrijorat fanii după ce s-a pozat dezbrăcată

Publicat: 21 May. 2020, 11:12 Vedete

Deși susține că duce un stil de viață sănătos, Diana Munteanu a ajuns doar piele și os. Vedeta în vârstă de 41 de ani, care a făcut parte din emisiunea matinală ”Prietenii de la 11” de pe Antena 1, și-a îngrijorat fanii după ce s-a pozat debrăcată.

În imaginile pe care le-a postat pe rețelele de socializare, Diana Munteanu apare piele și os! Vedetei i se văd mușchii, de parcă ar fi culturistă, dar, chiar și-așa, Diana Munteanu primește numeroase complimente din partea urmăritorilor săi. Diana este fostă sportivă, iar în liceu a practicat atletismul.

Diana Munteanu, adepta sportului! Ce alimente consumă vedeta Antena 1

Vedeta a renunțat să mai mănânce carne de pui, dar susține că a ales să consume pește, salate, fructe și legume. “Viaţa echilibrată şi sănătoasă pe care o duc, plus împlinirile sufleteşti sunt factorii care m-au păstrat în forma în care sunt acum. Cred că trebuie să existe un echilibru în toate. În ceea ce mă priveşte nu prea mai consum carne, dar mănânc foarte mult peşte, foarte multe salate, fructe şi legume în toate formele lor. Singurul desert la care nu pot renunţa este îngheţata”, a mărturisit Diana Munteanu pentru CSID.ro.

Diana Munteanu e adepta sportului

De ce îi este frică Dianei Munteanu! Nu mulți știu asta

Mai mult decât atât, Diana Munteanu a mărturisit că face foarte mult sport: ”Am descoperit pilates-ul de curând şi sunt absolut încântată. La sală merg doar la pilates. Dar alerg în parc aproape în fiecare seară sau în dimineţile de weekend”.

De asemenea, prezentatoarea a mai relatat pentru CSID.ro faptul că acordă o importanță majoră sănătății sale și îi este frică de …rozătoare!

”Sunt atentă să-mi fac analizele de rutină, acord atenţie sănătăţii mele, este foarte important. Mi-e foarte frică de rozătoare, de înălţime şi de călătoriile cu avionul”, a mai continuat ea.

Publicat: 21 May. 2020, 11:12 Vedete
Pe aceeași temă