Cu cine va petrece Fuego sărbătorile și de ce a decis să rupă tradiția: ”Cred că asta e cea mai frumoasă fericire…”
Ciao.ro l-a descusut de secrete și am aflat astfel noutăți despre unul dintre cei mai îndrăgiți artiști ai momentului. Cât de mult îi lipsește tatăl lui, mai ales când se apropie sărbătorile și toată lumea preferă să stea în sânul familiei, unde va petrece Paștele și dacă ar pleca sau nu vreodată din țara lui, Fuego ne-a lămurit din toate punctele de vedere!
A fost vreun moment la TV, un interviu, care te-a făcut să te simți incomod și ți-ai promis că vei evita ”gazda?”
Trebuie să recunosc că sunt norocos în general la episoade dintr-astea și n-am avut parte de situații stânjenitoare sau de momente în care să nu fiu eu în largul meu pe deplin. Au mai fost, acum ceva ani, emisiuni în care poate nu știam ce se întâmplă sau în ce situație voi fi pus. Dar de fiecare dată încerc să fiu un om elegant, ca și în viață de altfel, să ies din situațiile limită și să-mi canalizez energia pe lucruri constructive.
”Mi-aduc aminte de tată ca stâlpul acela puternic”
Apoi trebuie să recunosc că acolo unde știu că nu m-aș integra în peisaj, nefiind pe profilul meu, evit elegant. Pentru că nu vreau eu să fiu cel care ”strică” cheful și dorința oamenilor de a face lucruri senzaționale. Cred că e important, în profesia asta a noastră, mai ales dacă vrem să ne menținem, să n-avem ranchiuni. Și să vedem dincolo de anumite episoade mărunte! La modul general, eu sunt foarte bine cu toată lumea!
Ne poți povesti măcar o amintire frumoasă pe care o ai alături de tatăl tău? Mai ții minte care au fost ultimele lui cuvinte pentru tine?
Am multe amintiri cu tata și ele revin de fiecare dată. Ca într-o poveste în care mi se pare că eu nu sunt personaj. Sau că a trecut atât de mult timp de când i-am putut simți prezența. Anul acesta s-au împlinit 12 ani de când a murit, subit, la 59 de ani, de pe o zi pe alta. Fără să ne așteptăm, fără să aibă probleme grave, mai ales că fusese la un control cardiac cu doar câteva luni înainte. Și am fost asigurați de doctor că e totul în regulă. Mi-aduc aminte de tată ca stâlpul acela puternic, oază de umor și bucurie pe care o găseam acasă când veneam de la concertele grele din anii mei de început.
Care este cea mai mare temere a lui Fuego
Tata avea mereu o vorbă bună de zis. Făcea glume, era o enciclopedie, care nu se mai termina. Și care găsea mereu noi subiecte. Îmi dădea sfaturi și pe parcursul vieții mele, mi-a oferit libertatea necesară pentru a lua singur propriile decizii. Cred că ultimele cuvinte spuse de tata, la telefon, au fost de felicitare și de împlinire.
Ceva că nu-i venea să creadă lui cum Cipi al lui, adică eu, reușește să facă turnee prin țară. El a murit în luna martie și eu chiar terminasem niște spectacole cu săli pline! Știu că era melancolic în ultimele zile și fericit că-mi reușise turneul de primăvară! În fine, ideea este că mi-e dor de el și chiar dacă am învățat să trăim cumva fără prezența lui fizică, îl purtăm în suflet și ne raportăm ca și cum ar fi cu noi!
Fiecare om are frici, este o emoție de bază până la urmă. Ale tale care sunt?
Cea mai puternică frică a mea din prezent și poate că dintotdeauna este cea a pierderii celor dragi. Sunt perfect conștient că inevitabilul final se va întâmpla. Dar parcă trag cu dinții de fiecare moment și mă gândesc la cât de greu îmi va fi să fac față. Am foarte mulți prieteni mai în vârstă, care la un moment dat vor pleca, am bunica, mama și alte persoane dragi!
„Mi-a fost uneori frică că nu voi reuși”
Mi-e teamă de sentimentele mele și de felul în care sufletul își va așeza durerea! Apoi am o fobie cumva, o teamă inexplicabilă de avion, de zboruri. Nu am găsit motivul nici până azi. Și încerc să-mi țin în frâu emoția, mai ales că sunt clipe în care chiar n-am încotro și trebuie să zbor!
De obicei, cel puțin pentru România, evit să merg cu avionul! În afară de astea, peste ani, am lucrat cu mine și am învățat să-mi depășesc temerile și să le înfrunt! Să fiu eu cel care-i dictează sufletului și minții, fără vreo influență emoțională! Mi-a fost uneori frică că nu voi reuși. Să nu confirm sau că nu mă voi menține. Dar cred eu că fricile, de orice formă ar fi ele, sunt responsabilizări și sunt forma prin care ne dăm seama că trebuie să lucrăm mai mult la suflet și să-l facem, dacă se poate, mai puțin vulnerabil!
Există o persoană în viața ta căruia îi poți împărtăși orice gând, orice emoție, care empatizează perfect cu tine?
Da, există, nu doar una, ci mai multe. Am câțiva oameni apropiați, care mă cunosc bine, care știu fiecare sentiment de-al meu, care-mi sunt sfătuitori și care încearcă să fie sinceri, chiar dacă de multe ori sinceritatea aceasta doare. Prietenii adevărați îți spun când greșești! Nu din răutate, ci ca să te ajute să te îndrepți, venind cu soluțiile potrivite de fiecare dată! Eu oricum am fost mereu un om deschis și comunicativ și nu prea știu ce înseamnă să fii solitar, să n-ai o mână de oameni care să-ți înțeleagă sufletul și să te susțină.
Ce muzică ascultă Fuego
Desigur, o am și pe mama! La rândul ei, și ea mă dojenește, dar știe să asculte, să fie răbdătoare și să încerce să caute soluții alături de mine! Nimeni nu e perfect pe lume, dar trebuie să știm cum să ne adaptăm și cum să ne înconjurăm de oamenii potriviți sufletului nostru, cu idei și valori comune, din aceeași sferă și cu sentimente puternice! Am foarte puțini prieteni artiști și cred că asta e bine, pentru că mă scoate, măcar puțin, din lumea asta!
Pe Fuego îl ascultă milioane de români, dar Fuego ce muzică ascultă?
În primul rând, nu mă ascult pe mine în timpul liber! Nu sunt obsedat de mine și dacă am prieteni care vor, la întâlnirile noastre, să asculte muzica mea, îi rog mult să alegem altceva! În rest, eu ascult tot ce mă liniștește. Îmi place să mă pun la punct cu noutățile, cu trendurile. Chiar dacă unele îmi plac și altele nu. În rest, ascult muzica anilor 70-80-90, atât de la noi, cât și din afară. Ascult muzică rusească sau muzică din Spania, Portugalia și America de Sud. Îmi place să descopăr artiști pe care nu-i știam, să mă uit la concerte și să fiu mereu în priză.
Ascult mult ABBA, Tina Turner și muzica fascinantă a marelui Eugen Doga, cel alături de care am lansat acum o săptămână, cea de a doua piesă! Ascult ”muzică bună”, iar acest concept de bun nu ține de un anumit gen, ci mai degrabă de ceea ce rezonează cu sufletul meu și cu romantismul și poezia din el! Și desigur, îmi place, așa cum e și în melodiile mele, ca muzica pe care o ascult să aibă un mesaj!
”Nu merg în locații exclusiviste, nu sunt un om cu fițe”
Poți să ne surprinzi cu un mic secret despre tine?
De obicei, secretele rămân secrete, nu? Glumesc! Nu cred că am ceva atât de surprinzător, încât să devină titlu de articol, pentru că viața mea nu e așa spectaculoasă pe cât și-ar imagina mulți că este. Poate și asta e un secret. Eu nu sunt omul extravaganțelor, nu fac caz de statutul și nici de succesul meu.
Nu merg în locații exclusiviste, nu sunt un om cu fițe și încerc, pe cât se poate, să mă păstrez cu picioarele pe pământ! V-am zis, un secret este că nu-mi place să mă ascult pe mine în timpul liber. Ba dimpotrivă, îi rog pe toți să închidă când îmi aud glasul pe undeva! Un alt secret ar fi faptul că nu mănânc fructe de mare și nu-mi plac roșiile sau bulionul în mâncare și îi ”terorizez” pe toți cei care gătesc cu ele!
Cum ai descrie casa în care locuiești? Care a fost cel mai important detaliu pe care ai ținut să-l ai în cuibușorul tău?
Ziceam mai devreme de simplitate, așa e și casa în care stau! Nu e nici mică, nici mare, are spațiul necesar și e făcută și decorată după sufletul meu, în stil clasic! Îmi plac lucrurile practice și cele care nu se demodează după un sezon! Casa mea e asemenea sufletului meu, luminoasă, cu spații largi și cu multe amintiri adunate în ea! Am făcut desigur un atelier de pictură, la care țin enorm și în care mă simt de fiecare dată liber, fără constrângeri, cu inspirație! Iar cel mai important detaliu este grădina, care nu-i mare, dar care e făcută și întreținută ca atare, fiind oaza mea de liniște și bucurie, mai ales acum, de cum vine primăvara, până târziu în toamnă!
Muzica lui ajută oamenii să treacă peste greutăți
Ce te-a emoționat cel mai mult ultima oară?
M-am emoționat de multe ori în ultima vreme. Cred că îmbătrânesc și devin mai ușor de sensibilizat ca înainte. M-am emoționat la niște seriale pe care le-am văzut, sud-coreene, foarte interesante și la câteva filme din cele nominalizate anul acesta la Oscar! M-au emoționat numeroase momente în turneul pe care tocmai l-am încheiat, cu săli pline.
M-a emoționat publicul venit să mă vădă și să mă aplaude la Bălți, în Basarabia, în Teatrul Național ”Vasile Alecsandri”, aproape 1000 de oameni care au cântat și au dansat cu mine la unison. M-a emoționat, la Călărași, și am plâns, momentul în care am coborât în sală și am întâlnit o fată în scaun cu rotile, cu probleme motorii, care doar îngâna cuvinte și care știa versurile cântecului meu. E de neprețuit să știi că muzica ta ajută oamenii să treacă peste greutăți!
Fuego: ”Copilăria este izvor nesecat de amintiri”
Ce faci anul acesta de Paște? Unde petreci sărbatorile! Ești un gurmand și gătești bine! Vei pregăti tu ceva în mod special de Paște?
Da, îmi plac mult preparatele de Paște, dar nu prea le gătesc și nici nu am vreme de asta! Am repetiții multe pentru concertul de la Sala Palatului, de pe 15 mai, unde vă aștept cu drag, am evenimente și desigur, proiecte noi. De gătit mai puțin voi avea eu timp! Dar se vor ocupa de asta mama și bunica și oamenii apropiați și cum nu mai sunt prea multe restricții acum, vom merge și în câteva locuri de poveste, unde vom mânca și ne vom relaxa! Mai mult, eu sunt la o mică dietă, astfel că nu prea am voie de mari excese și încerc să mă abțin pe cât se poate!
Cel mai probabil voi petrece Paștele acasă, la Turda, alături de bunica mea, de mama și de prietenii apropiați. Pandemia mi-a arătat că trebuie să mă bucur mai mult de aceste clipe și să nu le mai trec la capitolul ”diverse”, pentru că nu mă voi mai întâlni cu ele niciodată! De multe ori am preferat să cânt sau să fiu pe scenă de Sărbători și am înțeles că trebuie să îmbin aceste componente!
Astfel că Paștele va fi cu liniște, undeva în aer liber probabil, cu toate bunătățile, cu relaxare, că un prilej de a ne bucură unii de ceilalți! Cred că asta e cea mai frumoasă fericire – să te poți bucura în tihnă de oamenii pe care-i iubești dezinteresat!
Cum crede că va evolua războiul din Ucraina
Care este cea mai frumoasă amintire pe care o ai de Paște, legată de copilăria ta și de părinții tăi, familia ta?
Copilăria este izvor nesecat de amintiri, de trăiri și de emoție, mai ales acum, când sărbătorile vin peste noi și când parcă, vrem sau nu să recunoaștem, suntem mai emotivi. Mi-aduc aminte de tabloul idilic care era în vremea Paștelui în copilăria mea. Mergeam la Denii și toată lumea, la bunica, avea curțile curate, avea copacii vopsiți cu var și mirosea toată strada a cozonac și a pască!
Mi-aduc aminte când mergeam la udat în prima zi, cu un obicei specific în Transilvania, de fiecare obicei și de liniștea sufletului meu din acele vremuri! Ai mei făceau curățenie generală și știu că era un chin prin Joia mare să ieșim la bătut covoarele în laterala blocului! Toată lumea era în forfotă, dar tare frumoase erau clipele când eram toți, uniți, uitând de probleme! Poate că atunci nu prețuiam suficient, dar acum văd totul cu alți ochi și mi-e tare dor!
Îți este frică de război? Te-ai gândi unde te-ai putea adăposti dacă se va întâmpla ceva rău?
Nu, nu trăiesc cu teamă unui conflict major, de orice fel ar fi această! Pandemia, care ne-a dărâmat tuturor percepțiile despre viață, a fost ca o lecție din care am învățat că trebuie să fiu pregătit psihic pentru absolut orice tip de neprevăzut. Nu consider că suntem în vreun pericol major noi și chiar dacă ar exista premisa aceasta, mă voi raporta la ea la fel cum mă raportez la orice acțiune a vieții mele, adică cu relaxare, mergând pe principiul trăirii și a hotărârilor luate pe moment. Nu e inconștiență, este un raționament clar!
Fuego: ”Cu bune și rele, îmi place aici, iubesc România”
De ce să-mi fac scenarii inutile și să trăiesc cu drobul de sare deasupra capului când încă nu e cazul de asta? Dacă va fi război la noi, voi vedea atunci ce voi face, ce măsuri voi lua, cum mă voi salva pe mine și pe cei din jur! Nu m-am gândit ce aș face, unde m-aș adăposti și cum aș trece! Mă amuz când spun asta! Nu pentru că aș lua în derâdere această tragedie, ci pentru că orice plan poate fi în van! Da, mă gândesc că dacă va fi cazul, voi găsi soluțiile ca și până acum!
Ai pleca vreodată definitiv din România?
NU! Nu sunt construit să mă adaptez în altă parte decât în spațiul în care m-am format și căruia îi aparțin în totalitate. Nici nu fac astfel de exerciții de imaginație. Adică nu e neapărat vorba despre un patriotism exacerbat, ci pur și simplu de rațiune și de felul de-a fi al sufletului meu! Mi-ar fi greu să mă adaptez și să o iau de la zero.
Apoi aici e profesia mea, e arta mea și e publicul meu și sunt legat fără scăpare de toate astea, încât nimic nu ar compensa dorul! Cu bune și rele, îmi place aici, iubesc România, aici sunt cine sunt, aici mi-am realizat visele, aici sunt oamenii pe care-i iubesc, aici e plăcut cuvântul ”mama” și limba română, aici cântecul meu alină și aici, în patria mea, sunt fericit! Aici e acasă și n-aș schimba asta pentru nimic în lume!