Cu cine își bea Jorge cafeaua? Uite cine l-a inspirat pentru noul sau videoclip

24 02. 2019, 11:49

După o perioadă destul de agitată în plan profesional și după experiența în emisiunea Ferma de la PRO TV, Jorje lansează piesa “Cafeaua ta”, un proiect pregătit într-un timp record care deja se bucură de succes.

“Am fost inspirat de versurile lui Flick – „Cafeaua ta”. Am găsit pe pagina lui de Instagram versurile, mi-au plăcut, am schimbat un pic pe ici pe colo și nici nu i-am spus lui Flick că o să fac o melodie.

Abia în momentul în care a fost gata, l-am întrebat cum i se pare și a fost încântat, iar după mai bine de o lună, am filmat clipul și am și lansat-o”, spunea artistul.

Ideea clipului îi aparține lui Jorge, iar regia este semnată de Lazăr Cercel cu care artistul a mai colaborat și la piesa “Iartă-mă”! Filmările au durat o zi și au avut loc într-un apartament din București.

Întrebat cum preferă cafeaua în viața de zi cu zi, Jorge a declarat: “Prefer Expresso lung, fără lapte și fără zahăr. Îmi place să simt aroma adevărată a cafelei”.