Cu ce se ocupă Ramona Gabor în Dubai! Tânăra călătorește în fiecare lună + Din ce face bani
Ramona Gabor a reușit de-a lungul anilor să își dezvolte o afacere, care îi permite să trăiască în lux precum și-a dorit toată viața. Cu toate că acum are o viață de vis în Dubai, sora Monicăi Gabor nu a uitat de unde a plecat și revine câteodată în România.
Ramona Gabor s-a mutat de mai mult timp în Dubai și se întoarce destul de rar în România. De fiecare dată când revine în țara natală preferă să meargă la Bacău, acolo unde locuiește familia sa. Sora Monicăi Gabor s-a întors în România pentru câteva zile și a dat câteva detalii despre viața sa în Dubai. Ramona a mărturisit că vine doar o singură dată pe an în țară, iar atunci când o face vrea să petreacă timp alături de familia sa. De asemenea, tânăra a dezvăluit că reușește să călătorească destul de mult și merge lunar în diferite țări din lume.
„Nu e complicat. Depinde dacă vrei să ți-o complici, dacă vrei să fie dramatică sau nu. Vin foarte rar în România, dar mă duc în Bacău, stau cu familia. Mă simt atât de bine acolo, e viața privată, sunt valorile cu care am crescut. Nu este ușor să echilibrezi lumile acestea. În schimb, sunt norocoasă. Mi-am construit o viață care să îmi permită să călătoresc aproape lunar. Îmi place să mă duc în Elveția, îmi place să mă duc în Bali, sunt conectată cu ambele lumi”, a povestit aceasta.
Ramona Gabor crede că își va găsi jumătatea
Ramona Gabor a mai adăugat că ea încă crede în dragostea adevarată. De asemenea, fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu consideră că cel mai frumos sentiment este să iubești și să fii iubit la rândul său. „Acum, cred într-o dragoste… mai cred în fluturași. Cred că există situații, nu neapărat dragoste romantică, pasională, dar poate să existe un entuziasm, care vine deodată în viață și, atunci, da, experimentezi fluturașii”, a spus Ramona.
Tânăra trăiește o viață de lux în Dubai, unde a reușit să își deschidă o afacere de succes. Ramona a explicat că în timpul liber îi place să meargă și la magazinele în care se găsesc parfumurile ei pentru a face mici verificări. Totuși, a mărturisit că ar vrea să renunțe să facă controale de acest gen. „Mă ocup de foarte multe lucruri care sunt în spate. Îmi place să am control. Nu știu dacă e firesc. Câteodată, mi-ar plăcea să renunț la controlul acesta, să am încredere în ceilalți oameni, că pot face munca cum trebuie”, a mai spus Ramona Gabor în timpul emisiunii „Teo Show” de la Kanal D.