Cristina Spătar s-a mutat în Anglia din cauza datoriilor. Cum arată casa în care va locui de acum

Publicat: 23 Nov. 2021, 18:50 Vedete

Cântăreața Cristina Spătar și-a făcut bagajele și s-a mutat în Anglia, din cauza datoriilor, și speră să-și găsească cât mai repede un loc de muncă. Sora ei mai mică este cea care o va ajuta în perioada următoare.

Pandemia i-a afectat foarte mult veniturile Cristinei Spătar, așa că artista a fost nevoită să ia o decizie radicală: s-a mutat în Londra!

Demersurile au fost începute în urmă cu mai multe luni, atunci când Cristina a resimțit mai acut lipsa banilor, din cauza evenimentelor anulate în pandemie.

Cristina Spătar vrea să lucreze în imobiliare

Toți artiștii o duc rău. Nu știu ce se va întâmpla de acum încolo, vom vedea. Cristina este una dintre persoanele care se află în această situație ingrată. Și anul trecut a fost greu, acum la fel. A cântărit foarte bine lucrurile și a decis să plece din țară. Are pe cineva în Anglia care o va ajuta și deja face demersurile necesare. Nu știm cât de repede sau cât de târziu se va întâmpla. Cert este că ea este foarte hotărâtă și deja merge acolo să se intereseze”, a povestit un apropiat de-al vedetei în urmă cu o lună.

Iată că artista a făcut deja pasul spre o altă viață și s-a mutat în Londra, în casa surorii ei. Narcisa locuiește de mai mulți ani în Anglia și o va ajuta să-și găsească un loc de muncă în domeniul imobiliarelor.

Spre deosebire de Cristina Spătar, care de curând a rămas și fără iubit, sora ei mai mică are mai mult noroc inclusiv în dragoste.

Ea este extrem de fericită alaturi de partenerul ei de viață. Florin o copleșește cu tandrețe și cu tot felul de cadouri.

De ce s-a despărțit Cristina Spătar de iubitul ei

Artista și iubitul ei au decis în luna mai a acestui an, de comun acord, să aibă parte de o pauză în relație.

Motivele separării nu se cunosc până acum, dar cei doi par să fi rămas în relații de prietenie.

„Am luat o pauză, așa am decis de comun acord. Relația mea cu Tibi e în pauză. Nu știu cum va reacționa, dar este destul de matur să știe despre ce e vorba. El în general știe toate amănuntele din viața mea. Nu știu dacă știe, dar chiar ne cunoaștem de foarte mulți ani”, a declarat Cristina Spătar la momentul respectiv.

Publicat: 23 Nov. 2021, 18:50 Vedete
Pe aceeași temă