Cristina Spătar, despre momentele grele prin care a trecut în pandemie: ”Am vândut ceasuri și bijuterii, am cheltuit mare parte din economiile mele”

18 01. 2021, 12:26

Cristina Spătar a făcut mărturisiri sincere despre momentele dificile prin care a trecut în timpul pandemiei. Vedeta a recunoscut faptul că s-a confruntat cu probleme financiare, însă a găsit imediat o rezolvare.

La fel ca și alte persoane publice din România și Cristina Spătar a fost puternic afectată financiar de pandemie. Artista a mărturisit că lipsa evenimentelor a fost o mare problemă și mai mult decât atât a fost nevoită să cheltuiască o mare parte din economiile pe care le avea.

“Pandemia m-a învățat să fiu mai chibzuită. Nu pot să spun că nu este o perioadă grea, căci este pentru toată lumea. Am vândut ceasuri și bijuterii, am cheltuit mare parte din economiile mele. Avem noroc că există și un ajutor de la stat pentru artiști, de care nici măcar nu știam. Am avut baftă cu un prieten care mi-a spus și m-a ajutat să depun actele necesare pentru cei aproape 1.000 de euro”, a declarat cântăreața pentru playtech.ro.

Cristina Spătar, criticată din cauza relației cu Tiberiu Vărzaru

Cristina Spătar și Tiberiu Vărzaru și-au început relația în 2016, la câteva luni după ce artista a divorțat. Înainte de a-și cunoaște actualul partener, cântăreața a trecut prin momente cumplite din pricina separării de tatăl copiilor ei și nu credea că o să mai găsescă pe cineva care să o facă fericită.

În momentul în care cei doi au început să se afiseze, Cristina Spătar a recunoscut faptul că multă lume a judecat-o din pricina faptului că bărbatul cu care avea o relație era mult mai tânăr decât ea.

”După cele întâmplate, acum suflu și în iaurt. Nu mai cred în bărbați, deși există sentimente profunde între noi. Inelul pe care mi l-a dat nu era de logodnă, cu toate că el zice asta. Dar e o diferență mare de vârstă. Eu peste zece ani o să fiu o băbuță și el o să fie frumos și tânăr. Plus că toată lumea din jurul meu zice că trebuie să termin că el este tânăr, inclusiv pe paginile de socializare. Lumea te judecă când există o diferență de vârstă. Dar sunt sigură că și cele care mă judecă, dacă ar fi curtate de un bărbat mai tânăr, s-ar simți bine. Mulți îmi zic că de ce nu mi-am ales unul mai în vârstă, dar, na, așa a fost să fie”, a afirmat Cristina Spătar, citată de spynews.ro.

 

 

Sursă foto: Arhivă Ciao