Cristina Spătar are soț academician! Omul de afaceri Vicențiu Mocanu a primit un titlu onorant în Parlamentul Romei!
Soțul artistei Cristina Spătar, omul de afaceri vâlcean și politicianul Vicențiu Mocanu, a fost invitat acum două weekenduri la Roma, cu un scop precis. A bifat pentru prima dată o vizită în Parlamentul Italiei, la Camera Deputaților, acolo unde s-a desfășurat un eveniment la nivel internațional, AEREC Internațional, a 65-a Convocare Academică, în cadrul căreia Vicențiu Mocanu a primit titlul de academician!
„Pe 26 ianuarie am fost invitat în Parlamentul Italiei, la Camera Deputaților în cadrul unui eveniment în care mi s-a înmânat titlul de academician la Academia Europeană de Relații Economice pentru contribuția prin propria activitate la evoluția relațiilor economice și științei umane, ținând la cote înalte principiile de cinste și moralitate. Sunt realmente onorat! Este un titlu care nu se acordă oricui, oricum! Suntem privilegiați să putem avea un titlu academic la această importantă Academie de Relații Europene, îl voi pune la loc de cinste! M-am bucurat, de asemenea, de susținerea soției mele, Cristina, care a fost alături de mine într-o zi așa importantă!”, a mărturisit Vicențiu Mocanu, omul de afaceri fiind de asemenea și cetățean italian, locuind ani buni la Toscana, în Italia.
De când a intrat într-o organizație politică destul de cunoscută, soțul Cristinei Spătar își continuăactivitatea și în zona politică, nu doar în cea de antreprenoriat, aflându-se acum în plină campanie pentru funcția de Primar la Râmnicu Vâlcea.
Pentru că în Italia, la Roma, a mers alături de proaspăta lui soție, Cristina Spătar, artista și Vicențiu Mocanu au îmbinat utilul cu plăcutul. Dacă în cursul zilei de vineri au fost prinși cu treabă la Parlamentul Romei și au petrecut ore bune acolo, cei doi soți au recuperat sâmbătă și duminică și au luat orașul etern la pas, s-au plimbat, au gustat din preparatele tradiționale italienești, în mod special pizza și spaghete cu fructe de mare, au luat masa la cele mai cochete restaurante, s-au bucurat și de o sesiune de shopping și au dat o fugă și până la mare, la Fregene, pentru a admira peisajul și a profita din plin de vremea călduroasă care i-a așteptat la Roma.