Cristi Brancu a pus TUNURILE pe vedete: „O iubește ca un nebun… Nu cred în vindecarea totală a marelui cuceritor Cristi Borcea!”

Publicat: 08 dec. 2019, 22:01 Autor: Maria Apostol Vedete

În 28 de ani de presă mondenă și nu numai, Agentul VIP Cristi Brancu a văzut și auzit multe. L-am rugat să comenteze pentru CIAO.RO cele mai fierbinți subiecte ale momentului. Ce părere are despre relația Biancăi Drăgușanu cu Alex Bodi, despre moartea subită a lui Cornel Galeș, dar și despre multe altele, aflați în cele ce urmează!

 Cristi, ce părere ai de moartea neașteptată a lui Cornel Galeș? Crezi în ipoteza că era nefericit și își dorea să ajungă mai repede la Zânica lui?

Dumnezeu să-l ierte. Despre cei plecați, numai de bine. Cred că era nefericit după Zânica, pentru că Ileana, în imensa ei bunătate  sufletească, îl obișnuise pe Cornel cu un mod de viață și îi lăsase gestionarea vieții de cuplu. Ceea ce era imposibil în cazul Vivianei, pe care a întâlnit-o ca om de afaceri, pe picioarele ei. De aici, despărțirea lor și nostalgia firească după Ileana. Depresia era la un pas. A fost un om care a iubit viața, nu cred că avea gânduri suicidale.

Cum vezi telenovela relației dintre Bianca Drăgușanu și Alex Bodi? Crezi că se ceartă și divorțează doar ca să mai apară în presă? Cât le mai dai împreună?

Am suficiente informații din interior ca să afirm că certurile lor, vecine cu agresiunea fizică, sunt absolut reale. Dar dacă Bianca Drăgușanu, care are în continuare destul fani înstăriți, rabdă și se  întoarce mereu la el, înseamnă că există mai multe tipuri de compatibilități, ca să nu zic dependențe. Ar fi una fizică, dar și  faptul că există o pasiune nebună. El o iubește ca un nebun. O răsfață. Problema e că există multe orgolii, iar linia de demarcație între înțelepciune și intoleranță nu s-a trasat și nici nu o văd trasă  curând. Cred că se vor mai certa, dar numai Dumnezeu știe când și dacă vor mai sta împreună. Problema e acceptarea celuilalt, așa cum e. Și dacă iubești, îl pui pe celălalt mai presus de tine.

Despre cuplul Cristi Borcea-Valentina Pelinel, ce părere ai? Crezi  că mai vine un alt copil la ei, după gemene?

 Valentina Pelinel se potrivește cel mai mult cu Cristi Borcea, dintre toate partenerele lui trecute, dintre care să le luăm doar pe mamele copiilor, care nu sunt puține. Valentina știe pe ce butoane să apese, pentru că el să o păstreze pe ea în centrul atenției.

Nu cred în  vindecarea totală a marelui cuceritor Cristi Borcea și nici că  gemenele ar fi ultimii copii ai acestuia. Cristi Borcea mi-a arătat personal suficiențe carențe de caracter, ca să mă aștept la orice din  partea lui.

Din punctul tău de vedere, ce crezi despre cazul Caracal?

 Cea mai mare rușine este faptul că lunile trec și este foarte clar că  NIMIC nu a învățat statul român, apropo de monstruozitatea pe care a arătat-o în cazul Luizei. Cred că Dinca este un criminal, așa cum cred că avea legături clare cu rețele de traficare de persoane. Să nu ne mire că durează atât de mult să obținem lucruri clare. Au trecut patru ani de la cazul Colectiv și abia acum se încheie prima fază a   procesului. Noi mișcăm încet în absolut orice. Înțeleg disperarea familiei Melencu-ce e mai cumplit decât să-ți pierzi copilul? Dar se vor lovi în continuare de acest colos al statului român care va ști mereu să-și apere cu înverșunare slăbiciunile.


Cine îți place cel mai mult din peisajul monden și de ce?

 Îmi place faptul că nu apucăm să ne plictisim niciodată. Așa cum  spunea Tom Shales de la „Washington Post” despre producțiile TV-  și se aplică și la peisajul monden-„concursul pentru cel mai  provocator, cel mai frivol și cel mai scandal e în plină desfășurare”.  Și asta face că fiecare zi să aibă altă „culoare”.

Ce personaj nu îți place deloc?

 Dacă, după 28 de ani de media, aș mai avea cel mai mic sentiment consumat pe un personaj monden, înseamnă că aș fi un om regresat. Cred că există oameni toxici, dar faptul că oamenii le „sorb” faptele arată  că publicul dorește să fie mințit. Am tot vorbit despre bine și rău de  atâția ani-și de pomană -, încât a mai fi justițiar e chiar o  pierdere de vreme.

Cum crezi că va arată lumea mondenă peste 5 ani?

Apar noi și noi personaje! Aud pe la colțuri voci care spun: „Vezi, lumea a evoluat, nu se mai bate Leo de la Strehaia și Nicolae Guță pe la TV!” Nu  cred că e nicio  evoluție. E doar saturația firească pentru un gen de abordare mondenă și, ca orice modă, va reveni peste ani. Cât despre personaje, niciodată nu au mai fost mai multe decât acum! Facebook și Instagram au dat șansa tuturor să devină vedete. Ești frumoasă?  Știi să funcționezi pe clișeele Insta? Gata! Ești mâine vedetă! Au fost vremuri în care nu  primeam pe oricine în reviste și emisiuni. Eram responsabili în fața publicului, dar asta este istorie. În funcție de ce invenții tehnice vor mai fi- că nu bănuiam noi unde va ajunge Instagramul acum 5 ani!, apar alte forme de celebritate.

Cum ești tu, jurnalistic vorbind? Merge bine Agenția VIP! Pregătești noi proiecte pe lângă? Dacă da, ce anume?

 Jurnalistic vorbind, cred că cel mai important este să simți că ceea  faci trece testul timpului. Agenția VIP împlinește curând 13 ani! E cel mai vechi show monden! Și numărăm în continuare. Câtă vreme   audiența se menține în cote acceptate că bune, e ok! Sunt multe  lucruri, în paralel, care mă țin în priză. Sunt de șase ani și mai bine trainer la Intact Media Academy și îmi place. Prezint evenimente

de orice fel în toată țara, de la zilele ale unui oraș la workshop-uri  de leadership la Business Days. Esențial este să-ți ții mintea ocupată! Da, pentru 2020, am planuri foarte mari! Voi finaliza cursul  de coaching al lui Petre Nicolae și vom intra mai puternic în zona  de business.

Ești pasionat de Storytelling, ai un nou proiect, Story-Trainer. Te gândești să investești mai mult în această pasiune? Ai renunța la   televiziune pentru asta?

Story-Trainer este o platformă prin care susținem organizații,  comunități și persoane publice să-și construiască o poveste   memorabilă, iar asta va transforma brandul lor într-un uman, atrăgător și puternic. Mi-am creat o metodă de lucru prin care scoatem cea mai  bună poveste – cea care face diferența – pentru orice entitate. De   asemenea, am câteva inovații într-un curs care face din oricine cel  mai bun vorbitor public. La începutul lui 2020, lansăm site-ul story-trainer.com și ne apucăm de treabă. Testările  pe care le-am facut au dat rezultate spectaculoase. Mulțumesc lui Cristi Onețiu și celor de la Business Days pentru sprijin! Dacă aș renunța la televiziune pentru acest proiect? Eu am dat toată pasiunea și mintea  mea televiziunii. Depinde de televiziune încotro voi merge!

 

Publicat: 08 dec. 2019, 22:01 Autor: Maria Apostol Vedete
Pe aceeași temă