CRBL, trădat în dragoste. Artistul nu poate uita că a fost înșelat: ”Am și față de prost câteodată”
Toată lumea știe cine este CRBL, mai ales că acesta a făcut nenumărate show-uri pe vremea când era în trupa Simplu, alături de Smiley. A trecut mult timp de atunci, însă CRBL este la fel de îndrăgit de români. Totuși, chiar și artistul a avut parte de momente neplăcute în viața lui, pe care nu le poate da uitării nici în prezent.
CRBL este un artist care de-a lungul anilor reușit să își strângă o comunitate foarte mare de oameni care îl susțin și îi sunt alături la fiecare pas.
Chiar dacă există mulți oameni care îl cunosc, puțini sunt cei care știu despre momente în care acesta a fost trădat în iubire. Artistul a muncit foarte mult pentru a ajunge unde este acum, iar fanii adevărați cunosc multe aspecte despre viața lui.
Chiar și așa, faptul că a fost trădat în iubire nu a fost unul dintre lucrurile pe care le-a spus prea des artistul.
Înainte să aibă o relație cu cea cu care are un copil, artistul a trecut prin mai multe experiențe amoroase, iar din nefericire, una dintre ele l-a marcat total.
”Se numesc tot lecții”
CRBL a povestit o experiență care s-a petrecut în urmă cu mult timp, mai exact 25 de ani, iar relația dintre el și persoana respectivă a avut loc chiar în orașul de unde provine cântărețul, și anume, Pitești.
Atunci când a aflat că a fost înșelat, artistul și-a luat inima în dinți și i-a spus direct în față celei pe care o iubea atunci.
„Da, păi am și față de prost câteodată. Normal. Îți dai seama că m-a înșelat. Eu nu-s bărbat?! Normal că la vârstele respective se întâmplă escapade, poate din curiozități, poate din greșeli, poate din ambiții. Am prins-o. Am mirosit-o, am tăcut, mi-am jucat cartea. Ne-am văzut și i-am zis: „Cine e?!”. Eram la Pitești, ba locuiam, ba nu locuiam. Ba venea ea la mine, ba mai stăteam eu”, a mărturisit CRBL în cadrul podcast-ului moderat de Jorge.
Cu toate acestea, tot ce s-a întâmplat a fost o lecție pentru artist și consideră că la vârste atât de fragede este normal.
„Eram într-o zonă din asta de tachinare. Atât, asta a fost. I-am pus niște întrebări… ”Într-o relație ești, ești, ești?”. Poate că ai prieteni sau amici care nu-ți spun nimic, dar să-ți spună după ce se termină totul! Vorbim de vârstă asta fragedă. Aveam 25. E normal să se întâmple asta. Se numesc tot lecții”, a mai spus cântărețul.
Foto: social media