Cosmina Păsărin: „Am înșelat pentru că eram nefericită”
Cosmina Păsărin a intrat în lumina reflectoarelor la vârsta de 18 ani, atunci când a participat la concursul “Vara Ispitelor”, de la Pro TV. De atunci multe s-au schimbat, iar Cosmina a intrat în lumea showbizului cu pași mărunți, dar siguri. De-a lungul timpului a avut joburi diverse: a prezentat diferite emisiuni TV sau evenimente, a fost MC, chiar și model. Optimistă și plină de energie, Cosmina ne-a răspuns sincer întrebărilor noastre.
Cum te descrii?
Eu pe mine? Aoleu! Știu sună a clișeu. În general este foarte greu să vorbim despre noi. Sunt o fire veselă, vreau orice aș face în viața asta să îmi păstrez firea optimistă, pentru că sigur odată ce înaintezi în vârstă și treci prin tot felul de experiențe ai tendința să îți pierzi optimismul și tocmai de aceea aș vrea indiferent de ce s-ar întâmpla în viața mea să am mereu acea doză de energie pozitivă care să mă scoată din orice situație.
Ți-ai început cariera în TV când ai participat la “Vara Ispitelor”, cum simți că ai evoluat de atunci?
E bine în viață să evoluăm să nu rămânem la un anumit nivel. În viața mea s-au petrecut multe schimbări. Pot spune că am devenit mai temperată, mai așezată un pic. Cam astea ar fi.
Dacă Cosmina de azi s-ar întâlni cu cea de atunci, ce i-ar spune?
Greu! E o întrebare dificilă pentru că trebuie să analizez foarte mult. Pot să spun că mi-am asumat cam tot ce am făcut și am învățat să trăiesc și cu greșelile pe care le-am făcut în trecut.