Copil cu dizabilități, lovit de mașină în fața palatului lui Gigi Becali!
Accidentul a fost anunțat printr-un apel la 112, în urmă cu puțin timp. Din primele informații, se pare că un copil cu dizabilități ar fi fost lovit de o mașină chiar în fața palatului lui Gigi Becali!
Polițiștii și o ambulanță s-au deplasat la locul accidentului, însă până în acest moment nu se cunosc detalii despre starea victimei. Din câte se pare impactul ar fi fost destul de violent, iar scaunul cu rotile a fost deformat!
De asemenea, nu se cunoaște nici dacă volanul mașinii care a provocat accidentul se afla chiar milionarul.
Vom reveni cu detalii.
Gigi Becali, urmărit de ghinioane
Mașina lui Gigi Becali a mai fost implicată în urmă cu doar câteva luni într-un accident care a avut loc tot în acea zonă.
Totul s-a petrecut la intersecția dintre Buleverdul Aviatorilor și Aleea Alexandru, iar Poliția a fost sesizată tot prin apel la 112.
Gigi Becali se afla pe scaunul din dreapta șoferului, iar la volan era Ionuț Luțu.
„Sunt bine, sănătos. Luțu se afla la volan. Eu nu am nicio pretenție de la șoferul celălalt. Poliția a venit destul de repede. Omul era speriat, nu știu dacă era băut, că nu m-am dus eu la ei. Poliția i-a luat și s-a dus să le ia probe.
La mine în mașină Luțu se afla la volan. Eu nu vreau ca omului să i se facă vreun dosar penal. A fost și ploaia asta Eu am plecat apoi acasă. O să îl sun pe Luțu să văd ce au făcut”, a spus atunci Gigi Becali, pentru ProSport.