Concurenții MasterChef au gătit pentru invitați speciali! Chef Radu Dumitrescu: „Meritați felicitări pentru că meniurile voastre au fost gustate de niște oameni extraordinari”
Prima probă din cadrul ediției MasterChef a fost o premieră atât pentru concurenți, cât și pentru jurați. Cei șase participanți rămași nu au mai gătit în bucătăria cu care s-au familiarizat timp de atâtea luni, ci într-un restaurant, unde au împărțit spațiul de lucru.
Marco Genna și Andrei Klabacs au fost căpitanii echipei roșii, respectiv echipei albastre. Cele două grupuri au fost nevoite să prepare un meniu format din aperitiv, fel principal și desert pentru zece voluntari ce fac parte din personalul de ambulanță.
Proba a fost una cât se poate de emoționantă deoarece degustătorii au fost chiar persoane ce zilnic prestează o meserie nobilă. „Meritați felicitări pentru că meniurile voastre au fost gustate de niște oameni extraordinari cărora le mulțumim pentru ceea ce fac zi de zi. Ei sunt eroii moderni necunoscuți, iar acesta este modul nostru prin care ne arătăm recunoștința față de ei”, le-a spus Chef Radu Dumitrescu participanților show-ului culinar.
Și concurenta Oana Ioniță și-a exprimat admirația pentru voluntarii pe care i-a bucurat cu preparatele sale: „Mi-a făcut plăcere să servesc, să îi întâlnesc pe oamenii aceștia. Sunt niște eroi și mă bucur că au mâncat din mâna mea”, a spus aceasta. „Pentru mine, experiența este una divină. Este una extraordinar de mișto”, a adăugat actrița din Inimă de țigan.
În urma preferințelor exprimate de cei zece invitați, cele două echipe au obținut același număr de puncte. Astfel, decizia rămâne numai în mâinile chefilor. Rămâne de văzut care echipă va fi desemnată câștigătoare și cum se vor descurca cei trei concurenți trimiși la proba eliminatorie.