Concert extraordinar Paul Surugiu – Fuego la Sala Palatului – 8 octombrie 2021
Cum nesiguranța vremilor încare trăim este din ce în ce mai pronunțată, orice urmă de normalitate estebinevenită. Astfel, concertul reprogramat al artistului Paul Surugiu-Fuego dela Sala Palatului din București va avea loc, fără modificări, în condițiile actualeimpuse de către autorități, pe data de 8 octombrie 2021, începând cu ora 20.00.Toate biletele achiziționate rămân valabile, indiferent de momentul și de formaîn care acestea au fost procurate.
„SIMFONIC” este producția seanunță a fi una impresionantă, Fuego și echipa lui pregătind minuțios, dinaintede pandemie, acest show, investind enorm în realizare, partituri, ținute,concept, scenariu, promovare. Este vorba despre un concert pop-simfonicgrandios, o feerie a muzicii înalte, într-o interpretare și-o formulă deexcepție. Veți avea ocazia să-l vedeți și să-l ascultați pe marele artistîntr-o altă prezentare, diferită de tot ce știți până acum despre el, cusonorități majore, cu numeroase momente speciale, mai ales că acum, dupăpandemie, a pregătit noi și noi surprize. Celebrele sale piese, melodii decolecție, cântecele care l-au consacrat în cei 25 de ani de carieră se vor auzidiferit, în variantă simfonică, cu orchestrații spectaculoase.
Show-ul va fi realmentecolosal, cu peste 100 de artiști pe scenă, cu elemente speciale și multăemoție. Paul Surugiu va fi acompaniat de Orchestra Metropolitană București,condusă de maestrul dirijor Daniel Jinga. De asemenea, pe scenă va fi prezentși Corul Accoustic, alături de care Fuego va cânta într-o reverie a muzicii, opoveste despre frumos, despre dragoste, despre puterea pe care sunetele o auasupra noastră. Spectacolul va avea mai multe surprize formidabile, de lanoutăți muzicale, sonorități pline de patos și putere, până la invitațispeciali și duete inedite, cu nume de referință!
„Iată că visul meu începe săprindă contur și se pare că se va realiza! Concertul pop-simfonic pe care-lpregătesc de multă vreme la Sala Palatului și pe care l-am reamânat de atâteaori, va avea loc pe data de 8 octombrie 2021, de la ora 20.00. Sunt tarefericit și sunt sigur că voi putea crea, alături de dirijorul Daniel Jinga, deorchestră, cor și de invitații mei, o seară în care muzica va fi triumfătoare,în care emoțiile și simplitatea vor fi cuvinte de bază și-n care vom înțelegecu toții că, peste orice probleme, arta este puterea salvatoare. Am pregătit orchestrațiide vis, melodii spectaculoase, unele atipice, altele pline de sensibilitate.
Vom avea o poveste magică, capitole importante ale vieții,puse pe sonorități pop-simfonice, spectaculoase. Voi cânta alături de OrchestraMetropolitană București și Corul Accoustic, peste 100 de artiști pe scenă, carevor crea, împreună cu mine, un spectacol al simțămintelor și-al sunetelorînalte! Biletele deja achiziționate de către toți cei care au ales să nu și leretragă la toate reprogramările rămân valabile fără nici o problemă! Vămulțumesc pentru susținere și vă aștept cu toată dragostea mea și cu nenumăratesurprize! ” ( Paul Surugiu-Fuego)
Paul Surugiu-Fuego este artistulindependent care reușește, de peste 27 de ani, să fie în preferințelepublicului român, ajungând unul dintre cei mai iubiți și apreciați soliști aițării noastre, fiind și „ARTIST AL POPORULUI” Republicii Moldova, cea maiînaltă distincție în statul basarabean.
Cu o voce caldă, el a realizatnumeroase proiecte speciale, diverse, demonstrând că le poate face pe toate șibine, cântând toate genurile muzicale cu ușurință, fiind și actor, pictor,editorialist, având un editorial săptămânal în revista TAIFASURI, a căruidirector onorific este, dar și moderator TV, realizând celebrul show de la TVR2 – „DRAG DE ROMÂNIA MEA!”, în fiecare duminică, la ora 15.00, precum și om deradio. Nu ratați așadar, evenimentul toamnei, revenindu-ne din pandemie, oseară a muzicii de calitate, cu accente simfonice și cu nenumărate momente carevă vor surprinde!