Concert caritabil DIN SUFLET PENTRU FIECARE SUFLET. Strângere de fonduri pentru primul spital veterinar social comunitar din țară
Concert caritabil DIN SUFLET PENTRU FIECARE SUFLET. Nume sonore ale cântecului românesc, unite sub numele „Folclor în Ajutor”, se alătură Asociației Sache în demersurile de strângere de fonduri pentru primul spital veterinar social comunitar din țară.
15 artiști îndrăgiți de muzică populară își unesc forțele luna aceasta într-un spectacol caritabil menit să ofere animalelor vulnerabile o șansă la îngrijirea pe care o merită.
Astfel, avem bucuria de a vă invita la concertul caritabil DIN SUFLET PENTRU FIECARE SUFLET, ce va avea loc în prag de Buna Vestire, pe data de 24 martie 2024, la Berăria H din București. Momentele artistice sunt dedicate strângerii de fonduri pentru finalizarea construcției Sache Hospital, primul spital veterinar social comunitar din țară, demers inițiat de Asociația pentru Protecția Animalelor Sache.
Evenimentul își va deschide ușile la 17:30, urmând ca în cadrul său Laura Fincu, fondatoarea Sache, să țină un discurs despre nevoia societății pentru astfel de facilități și va oferi noutăți cu privire la stadiul spitalului, urmând ca de la 19:00 să cânte pe scenă Mioara Velicu, Steliana Sima, Mariana Ionescu Căpitănescu, Elena Merișoreanu, Emilia Ghinescu, Mărioara Man Gheorghe, Valentin Sanfira, Codruța Filip, Grigore Gherman, Maria Stepovenco, Emilia Holtea, Ilie Caraș, Raluca Diaconu, Mihaela Apostol și Vasile Ostafi.
Steliana Sima, cunoscută drept „Brigitte Bardot de România” prin acțiunile caritabile pe care le face pentru necuvântătoare, povestește: „De-a lungul timpului, m-am implicat în salvarea a numeroși câini de pe stradă, pe care apoi i-am îngrijit, sterilizat și dat spre adopție la familii iubitoare. Dar situația în țară e critică. Avem nevoie de o implicare la o scară mult mai mare pentru a vedea rezultate pe termen lung, iar acest concert este un pas în această direcție. Prin muzică, cântând din suflet, putem convinge oamenii să empatizeze mai mult și să le canalizăm resursele spre a face bine. Împreună putem veni în ajutorul animalelor și oamenilor neputincioși, care își vor găsi salvarea la Sache Hospital.”
Fiecare bilet reprezentă o donație, cele trei 3 categorii costând 99, 69 respectiv 49 lei. Acestea se pot cumpăra prin pagina dedicată evenimentului: https://tinyurl.com/5cmp9bhk.
Concert caritabil DIN SUFLET PENTRU FIECARE SUFLET. Strângere de fonduri pentru primul spital veterinar social comunitar din țară
Sache Hospital este construit în comuna Tărtășești, Dâmbovița și în prezent se află „la gri”, cu ajutorul a 350,000 EURO strânși din donații până în prezent. 110,00 EURO mai lipsesc ca Asociația Sache să finalizeze proiectul în această vară. Aici se va putea trata gratuit fiecare animal aflat în nevoie, singur sau dintr-o familie vulnerabilă, iar restul categoriilor vor beneficia de prețuri sociale pentru servicii, reinvestind peste 90% din profit înapoi în cauză.
Spitalul va avea două recepții și două săli de internare separate, pentru căței și pisici, două săli de consultație, un laborator, o sală de radiologie, un hol preoperator și postoperator, sală de chirurgie cu șase mese, un centru de training, vestiare, bucătarie și alte anexe administrative. Pe lângă activitatea medicală, spitalul își propune să devină și cel mai mare centru de formare profesională din țară.
Laura Fincu, fondator și CEO, detaliază: „Situația animalelor de companie din România este tragică. Managementul populației de câini și pisici nu urmează bunele practici iar rezultatul este un flux continuu de animale care experimentează cruzime și neglijență extremă.
În contextul în care doar 15% dintre câinii înregistrați oficial în România sunt sterilizați, iar un câine poate avea până la 60,000 de urmași în 6 ani, matematic, prin eutanasiere, nu se poate ține pasul, în timp ce impactul emoțional și financiar asupra societății este devastator. Printr-un astfel de spital veterinar, unic în țară, animalele vor putea beneficia de soluții accesibile și accentul va fi pus pe prevenție, strategie care a funcționat în alte țări occidentale.”
Cei care nu reușesc să participe la eveniment pot susține Sache Hospital printr-un mesaj cu textul VET la 8845. Astfel, o donație de 2 EURO se va duce lunar către locul în care fiecare animal singur sau dintr-o familie vulnerabila își va putea găsi salvarea.
Partener principal: Berăria H
Despre Sache
Sache Vet Clinic și Asociația Sache se numără printre cele mai importante ecosisteme de protecție a animalelor, prin rezultatele depuse în elaborarea politicii de sterilizare gratuită, atragere fonduri pentru campanii și tratare și reabilitare animale domestice. Echipa este formată din 12 persoane: medici și asistenți veterinari, manageri de proiect, fundraiseri și oameni de comunicare.
În 8 ani de la lansare, clinica Sache Vet Clinic a sterilizat aproximativ 100,000 de animale, a tratat și ajutat 12,000 de cazuri gratuit, indiferent de complexitate, a plasat spre adopție aproape 2,000 căței și pisici și a desfășurat peste 50 de campanii naționale de sterilizări. În paralel, a contribuit la acțiuni de educație și advocacy pentru a preveni înmulțirea necontrolată a câinilor și deținerea responsabilă și a atras 20 de parteneri naționali și internaționali care susțin activitatea asociației.
Inspirația lor este Sache, un câine a cărui poveste este universală, cu un destin similar milioanelor de animale abandonate și rănite de pe stradă. Din fericire, acesta a putut fi salvat la timp cu ajutorul fondatoarei Laura Fincu și a altor studenți din București. Acum are 17 ani, trăiește liniștit alături de ei și supervizează construcția spitalului.
Pentru mai multe detalii, vizitează sache.info și pagina de Facebook a proiectului.