COMUNICAT DE PRESĂ. Date noi arată că Forxiga scade semnificativ riscul de deces cardiovascular la pacienții cu insuficiență cardiacă
Analiza combinată prespecificată din studiile de fază III a demonstrat reducerea decesului CV cu 14% și reducerea decesului din orice cauză cu 10% la pacienții cu insuficiență cardiacă, indiferent de fracția de ejecție
Primul medicament pentru insuficiență cardiacă ce a demonstrat beneficiul mortalității pe întreg spectrul fracției de ejecție
Rezultatele au fost prezentate la Congresul anual al Societății Europene de Cardiologie și publicate simultan în Nature Medicine
Noi rezultate dintr-o analiză combinată prespecificată, la nivel de pacient, din studiile de fază III DAPA-HF și DELIVER, au demonstrat beneficiul Forxiga (dapagliflozin) în reducerea mortalității, comparativ cu placebo, la pacienții cu insuficiență cardiacă (IC). Rezultatele au fost prezentate pe 27 august la Congresul Societății Europene de Cardiologie (ESC) 2022 din Barcelona, Spania și publicate simultan în Nature Medicine1. Reducerea riscului de deces cardiovascular (CV) s-a înregistrat în mod consecvent în cadrul subgrupurilor pre-specificate și este prima analiză care a demonstrat un beneficiu al mortalității cu un medicament pentru IC la pacienții cu IC, indiferent de fracția de ejecție a ventriculului stâng (FEVS).
Analiza a arătat că Forxiga a redus riscul de deces CV cu 14% (p=0,01, reducerea riscului absolut [RRA] 1,5%) în perioada de urmărire mediană de 22 de luni, decesul din orice cauză cu 10% (p=0,03, RRA 1,5%), spitalizarea totală (prima și repetată) pentru IC cu 29% (p1.
Prof. John McMurray, profesor de cardiologie și director adjunct al Institutului de Științe Cardiovasculare și Medicale de la Universitatea din Glasgow, Marea Britanie, a declarat: „În această meta-analiză la nivel de pacient, ce include peste 11.000 de pacienți cu insuficiență cardiacă pe tot spectrul fracției de ejecție, dapagliflozin a redus atât riscul de deces cardiovascular, cât și de spitalizare prin insuficiență cardiacă. Aceste rezultate susțin rolul valoros pe care dapagliflozin îl poate juca în practica clinică, deoarece putem iniția imediat tratamentul, în timp ce așteptăm ca fracția de ejecție să fie măsurată.”
Mene Pangalos, vicepreședinte executiv, BioPharmaceuticals R&D, AstraZeneca, a declarat: „Insuficiența cardiacă rămâne una dintre principalele cauze de deces la nivel mondial, reprezentând încă o mare nevoie medicală neacoperită pentru aproximativ 64 de milioane de oameni. Această analiză demonstrează capacitatea Forxiga de a trata pacienții pe întreg spectrul fracției de ejecție a ventriculului stâng și de a reduce riscul de deces cardiovascular.”
Studiile de fază III DAPA-HF și DELIVER au fost dublu-orb, randomizate, comparând Forxiga cu placebo. Fiecare studiu a înrolat pacienți cu un diagnostic de IC, limitare funcțională și peptide natriuretice crescute. Principala diferență dintre cele două studii a fost că pacienții cu o FEVS de 40% sau mai mică au fost randomizați în DAPA-HF și cei cu o FEVS mai mare de 40% în DELIVER 3,4. Studiile au inclus 11.007 pacienți cu IC din 20 de țări.
Note:
Insuficiența cardiacă (IC):
IC este o afecțiune cronică, pe termen lung, care se agravează în timp3. Afectează aproape 64 de milioane de oameni la nivel global și este asociată cu morbiditate și mortalitate substanțiale4,5. IC cronică este cauza principală de spitalizare pentru persoanele peste 65 de ani și reprezintă o povară clinică și economică semnificativă6. Există mai multe tipuri de IC, definite adesea de FEVS (fracția de ejecție a ventriculului stâng), o măsurare a procentului de sânge care părăsește inima de fiecare dată când aceasta se contractă, incluzând: ICFEr (FEVS mai mică sau egală cu 40%), ICFEmr (LVEF 41-49%) și ICFEmr (FEVS mai mare sau egală cu 50%)2. Aproximativ jumătate dintre pacienții cu IC au ICFEmr sau ICFEp, cu puține opțiuni terapeutice disponibile2,7.
ICFEr = Insuficiență Cardiacă cu Fracție de Ejecție redusă
ICFEmr = Insuficiență Cardiacă cu Fracție de Ejecție moderat redusă
ICFEp = Insuficiență Cardiacă cu Fracție de Ejecție păstrată
DAPA-HF
DAPA-HF (Dapagliflozin And Prevention of Adverse-outcomes in Heart Failure) a fost un studiu internațional, multicentric, cu grupuri paralele, randomizat, dublu-orb, de fază III, cu 4.744 de pacienți cu ICFEr, cu și fără diabet zaharat de tip 2 (DZ2), conceput pentru a evalua efectul Forxiga 10 mg, în comparație cu placebo, administrat o dată pe zi în plus față de standardul de îngrijire constând dintr-un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) sau un blocant al receptorilor de angiotensină (BRA). Obiectivul principal a fost timpul până la prima apariție a decesului CV, a spitalizării pentru IC (sIC) sau a unei vizite urgente pentru IC. Durata mediană a urmăririi a fost de 18,2 luni 2,4. Obiectivele secundare au inclus numărul total de sIC (inclusiv internările repetate) și decesele CV, modificarea de la valoarea inițială la 8 luni în scorul total al simptomelor din Chestionarul de Cardiomiopatie Kansas City (KCCQ)4.
DELIVER:
DELIVER a fost un studiu de fază III, internațional, randomizat, dublu-orb, cu grupuri paralele, controlat cu placebo, determinat de evenimente, conceput pentru a evalua eficacitatea Forxiga, în comparație cu placebo, în tratamentul pacienților cu IC cu FEVS mai mare de 40%, cu sau fără diabet zaharat tip 2 (DZ2). Forxiga a fost administrat o dată pe zi, în plus față de terapia de bază (standardul local de îngrijire pentru toate comorbiditățile, inclusiv diabetul și hipertensiunea arterială, cu excepția utilizării concomitente a unui inhibitor SGLT2)8. DELIVER este cel mai mare studiu clinic de până acum la pacienții cu IC cu FEVS peste 40%, cu 6.263 de pacienți randomizați8,9.
Obiectivul principal a fost timpul până la prima apariție a decesului CV, a spitalizării pentru IC (sIC) sau a unei vizite urgente pentru IC. Obiectivele secundare includ numărul total de evenimente IC (sIC sau vizită urgentă IC) și decesul CV, modificarea față de valoarea inițială a scorului total de simptome al KCCQ la opt luni, timpul până la apariția decesului CV și timpul până la apariția decesului din orice cauză8.
Forxiga
Forxiga (dapagliflozin) este primul reprezentant al unei noi clase de inhibitori orali ai SGLT2, fiind administrat o dată pe zi. Cercetările au arătat eficacitatea Forxiga în prevenirea și întârzierea bolilor cardiorenale, protejând în același timp organele – constatări importante, având în vedere legăturile de bază dintre inimă, rinichi și pancreas10-12. Deteriorarea unuia dintre aceste organe poate duce la cedarea celorlalte, contribuind la principalele cauze de deces la nivel mondial, inclusiv diabetul de tip 2 (DZ2), IC și boala cronică de rinichi (BCR)4,12-14.
Forxiga este aprobat pentru adulți și copii cu vârsta de 10 ani și peste pentru tratamentul insuficient controlat al diabetului zaharat tip 2 (DZ2), ca adjuvant la dietă și exerciții fizice. Forxiga este, de asemenea, aprobat pentru tratamentul ICFEr și tratamentul bolii cronice renale (BCR), pe baza rezultatelor studiilor de fază III DAPA-HF și DAPA-CKD.
DapaCare este un program robust de studii clinice care evaluează potențialele beneficii ale Forxiga pentru protecția cardiovasculară, renală și a organelor. Include mai mult de 35 de studii de fază IIb/III finalizate și în curs de desfășurare, cu peste 35.000 de pacienți, precum și o experiență de peste 2,5 milioane de ani-pacienți. Forxiga este în prezent testat la pacienții fără DZ2 care au suferit un infarct miocardic acut, în cadrul studiului de fază III DAPA-MI – un prim studiu controlat randomizat bazat pe date de registru.
AstraZeneca în CVRM
Divizia de Cardiovascular, Renal și Metabolism (CVRM), parte a BioPharmaceuticals, reprezintă una dintre principalele domenii ale AstraZeneca și este un factor important de creștere pentru companie. Printr-o abordare științifică a înțelegerii conexiunilor de bază dintre inimă, rinichi și pancreas, AstraZeneca investește într-un portofoliu de medicamente pentru protecția acestor organe și îmbunătățirea evoluției pacienților, prin încetinirea progresiei bolii, reducerea riscurilor și combaterea comorbidităților. Ambiția companiei este să îmbunătățească sau să oprească cursul natural al bolilor CVRM, având potențialul de a regenera organele și de a restabili funcțiile acestora, continuând să furnizeze descoperiri științifice transformatoare care îmbunătățesc practicile de tratament și sănătatea în bolile cardiovasculare, pentru milioane de pacienți din întreaga lume.
AstraZeneca
AstraZeneca este o companie biofarmaceutică globală bazată pe știință, centrată pe descoperirea, dezvoltarea și comercializarea de medicamente inovatoare care sunt eliberate pe bază de prescripție medicală în oncologie, boli rare, precum și în bolile cardiovasculare, renale și metabolice, în patologiile respiratorii și imunologie. Cu sediul în Cambridge, Marea Britanie, AstraZeneca operează în peste 100 de țări iar medicamentele sale inovative sunt utilizate de milioane de pacienți în toată lumea. Vă rugăm să vizitați www.astrazeneca.com
pentru mai multe detalii.
Referințe:
- Jhund P, et al. Dapagliflozin and outcomes across the range of ejection fraction in patients with heart failure: a patient-level pooled analysis of DAPA-HF and DELIVER. Nature Medicine[cited 2022 Aug 27] Available from: https://www.nature.com/articles/s41591-022-01971-4
- Solomon SD, et al. Dapagliflozin in heart failure with preserved and mildly reduced ejection fraction: rationale and design of the DELIVER trial. Eur J Heart Fail2021; 23(7):1217–25.
- McMurray JJV, et al. Dapagliflozin in patients with heart failure and reduced ejection fraction. N Engl J Med 2019; 381(21):1995–2008.
4.Cleveland Clinic [Internet]. Heart failure; [cited 2022 Jul 14] Available from: https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/17069-heart-failure-understanding-heart-failure
- Vos T, et al. Global, regional, and national incidence, prevalence, and years lived with disability for 328 diseases and injuries for 195 countries, 1990–2016: A systematic analysis for the Global Burden of Disease Study 2016. Lancet2017; 390(10100):1211–59.
- Mozaffarian D, et al. Heart disease and stroke statistics—2016 update. Circulation. 2016; 133(4):e38–360.
- Azad N, et al. Management of chronic heart failure in the older population. J Geriatr Cardiol. 2014; 11(4):329–37.
- Heidenreich PA, et al. 2022 AHA/ACC/HFSA Guideline for the Management of Heart Failure: A report of the American College of Cardiology/American Heart Association Joint Committee on Clinical Practice Guidelines. J Am Coll Cardiol. 2022;79(17):e263-421.
- Dunlay SM, et al. Epidemiology of heart failure with preserved ejection fraction. Nat Rev Cardiol2017;14(10):591–602.
- Heerspink HJL, et al. Dapagliflozin in patients with chronic kidney disease. N Engl J Med2020; 383(15):1436–46.
- Wiviott SD, et al. for the DECLARE-TIMI 58 Investigators. Dapagliflozin and cardiovascular outcomes in type-2 diabetes [article and supplementary appendix]. N Engl J Med2019; 380(4):347–57.
12.Mayo Clinic [Internet]. Heart failure, 2020; [cited 2022 Jul 14]. Available from: https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/heart-failure/symptoms-causes/syc-20373142.
- Centers for Disease Control and Prevention (CDC) [Internet]. A snapshot: Diabetes in the United States, 2020; [cited 2022 Jul 14]. Available from: https://www.cdc.gov/diabetes/library/socialmedia/infographics/diabetes.html.
- National Institute of Diabetes and Digestive and Kidney Diseases (NIDDK) [Internet]. Heart disease & kidney disease, 2016; [cited 2022 Jul 14]. Available from: https://www.niddk.nih.gov/health-information/kidney-disease/heart-disease
RO-12663