Claudiu Bleonț, adevărul despre scandalul de agresiune cu Nadine: „Am bătut la ușă, da, dar…”
Claudiu Bleonț a rupt tăcerea și a vorbit deschis despre un episod care a luat prin surprindere o ţară întreagă. Mai exact, în urmă cu 12 ani, actorul a fost acuzat de agresiune sexuală. Cântăreaţa Nadine a făcut la vremea respectivă dezvăluiri neaşteptate.
În urmă cu 12 ani, Claudiu Bleonț a fost implicat într-un scandal uriaș. Cântăreața Nadine îl acuza atunci pe actor de agresiune sexuală. Mulatra mărturisea că a trecut printr-un calvar greu de descris în cuvinte din cauza actorului, în perioada în care a jucat în piesa „Amedeu sau scapi de el cu greu”.
Ce dezvăluiri a făcut Nadine
Artista a susținut că a fost hărțuită în deplasările făcute cu spectacolul: „În noaptea aia, de la cinci la şase dimineaţa, mi-a bătut cu pumnii în uşa camerei, urla să deschid, nu mai puteam de frică, credeam ca îmi va sparge uşa. Mi-a dat zeci de mesaje pe telefon să deschid, m-a sunat non-stop, a fost groaznic”, spunea Nadine.
Mai mult, cântăreaţa a dezvăluit că ar fi vorbit cu Andra Negrulescu, regizoarea piesei și soția actorului de la vremea respectivă, despre cele întâmplate. Femeia ar fi negat că ar fi primit vreo plângere la adresa lui Claudiu Bleonț, ba chiar a acuzat-o pe cântăreaţă că nu s-a mai prezentat la spectacol.
După ce scandalul a izbucnit, Claudiu Bleonţ a dat o singură declarație pe această temă: „A fost doar teatru”, mărturisea actorul.
Ce spune acum Claudiu Bleonţ despre scandalul cu artista
La 12 ani de la incident, actorul a rupt tăcerea. Invitat în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai”, actorul a susținut că nu a fost vorba de nicio agresiune.
„Nu am agresat-o pe Nadine. Doamne, nici nu aș putea. Cum s-o agresez? Nu cred. Nu vreau, nu pot. Sincer, mi-a plăcut și pot să spun că îmi place Nadine și sincer, dacă s-ar fi petrecut, ieșind din situația de tată și de căsătorit în momentul și o lucrez ca o situație imaginară posibilă, dacă eu aș putea face amor cu Nadine, aș spune da, dacă și ea vrea. Dacă ea nu vrea, nu. Deci nu există și n-am cum s-o agresez pe Nadine. O pot invita. Dacă ea spune ‘M-a agresat individul. Vai, te-ai dat la mine’, bă, doar m-am uitat la tine. Nu mă refer la cazul cu ea. Am bătut la ușă, da, dar ea n-a deschis și eu am plecat. Altele au deschis. Probleme ceva?!”, a spus Claudiu Bleonț.
Sursă foto: social media