Claudia Pătrășcanu, victorie în ‘lupta’ cu Gabi Bădălau! Este vorba despre copiii lor
După divorțul de tatăl copiiilor ei, Claudia Pătrășcanu a obținut o mare victorie.
Vedeta a plecat din vila familiei din Bolintin Vale, după separarea de Bădălău, mutându-se în Agigea, în casa mamei sale, împreună cu fiii săi, Gabriel (5 ani) şi Nicolas (3 ani).
La data de 7 noiembrie, magistrații Judecătoriei Bolintin Vale au decis ca, până la soluționarea divorțului, copiii să rămână în grija mamei, în Agigea, tatălui fiindu-i stabilit un program de vizitare, conform VIVA!.
„Stabileşte următorul program: primul şi al treilea weekend din fiecare lună, de vineri ora 17.30 până duminică la ora 18.00, la domiciliul reclamantului din Bolintin Vale, jud. Giurgiu, minorii urmând a fi aduşi la domiciliul pârâtei-reclamante din Agigea, cel mai târziu duminică la ora 18.00.
În anii impari: în vacanţa de vară, patru săptămâni, respectiv primele două săptămâni din luna iulie şi primele două săptămâni din luna august, cu posibilitatea pentru reclamant de a lua minorii de la domiciliul mamei, urmând a fi aduşi la domiciliul pârâtei-reclamante din Agigea, cel mai târziu la ora 18.00.
În vacanţa de primăvară, o săptămână, respectiv a doua săptămână de vacanţă, începând din ziua de luni, ora 17.30 până în ziua de duminică, ora 18.00. În vacanţa de iarnă, din data de 23 decembrie ora 17.30, până în data de 30 decembrie ora 18.00”, se arată în decizia judecătorilor, potrivit Libertatea.