Ciocanesti, singura comuna din Bucovina cu case incondeiate. Este unica in Romania si a fost desemnata ”muzeu in aer liber”

17 07. 2017, 16:12

In Romania avwem locuri superbe. Ciocanesti este o comuna de poveste. A fost prima asezare locuita aparuta in calea ctitorilor Moldovei, incepand cu Bogdan si Dragos, intemeietorul de tara, pana la Stefan cel Mare si Sfant.

De aici vine si denumirea comunei Ciocanesti, de la mesterii ciocanari de arme, din atelierele lui Stefan cel Mare, care l-au ajutat sa apere si sa pastreze  pentru noi pamantul sfant si roditor al Moldovei. Comuna este atestata documentar din 1400 si a fost declarata comuna-muzeu in 2004, iar in anul 2014 a fost desemnata castigatoarea primei editii a programului culturalsi turistic Satul cultural al Romaniei.

Ciocanesti este situata in judetul Suceava, in mijlocul sectiunii Iacobeni-pasul Prislop, la 20 de km de Vatra Dornei. Toate casele sunt pictate sau incondeiate manual, iar acest lucru o face sa fie unica in lume. Casele sunt infrumusetate cu motive din portul traditional romanesc. Traditia aceasta a aparut in 1950 cand fostul primar al comunei a incondeiat casa Leontinei Taran.