Cine sunt primii români tratați cu Remdesivir, medicamentul cu rezultate ”semnificative” împotriva COVID-19
Remdesivirul e medicamentul în care îşi pun acum speranţa medici din întreaga lume, care tratează pacienţi cu COVID-19. După o serie de studii clinice, care i-au dovedit eficienţa în SUA, tratamentul a ajuns şi în România. Câteva doze sunt la Spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara.
Medicul Virgil Musta, șef secție boli infecțioase la Spitalul Victor Babeș din Timișoara, a vorbit la Digi24 despre acest tratament.
„La nivel mondial sunt diferite încercări în terapia pentru COVID-19. Sunt studii clinice în diferite faze cu diferite scheme terapeutice, sunt tot felul de molecule noi sau unele care au fost folosite în terapii pentru alte afecțiuni care se încearcă în COVID. Remdesivir e unul dintre acestea. SUA are o experiență mai mare, iar studiile clinice arată o eficiență sporită față de celelaltate. Depinde și de țara care face studiul. China zice că nu a avut rezultate foarte bune cu Remdesivir, ei au rezultate mai bune cu produsele lor. E și un război economic”, a explicat Musta.
„Europa a acceptat această terapie compasională. Și spitalul nostru a primit mai multe doze din acest medicament compasional pentru a fi administrat pacienților noștri cu forme severe de boală”, a adăugat medicul.
„E un antiviral care a fost folosit în diferite patologii, inclusiv Ebola, cu efecte bune sau mai puțin bune, studiile sunt contradictorii și acolo. Dar a fost folosit pentru forme severe și critice pentru pacienții COVID, iar clinic, cei care au studiat această patologie au arătat o evoluție foarte bună. După administrare, starea generală s-a îmbunătățit mulți dintre pacienți care au fost chiar critici au depășit această fază”, a spus Musta.
El a precizat că la spitalul din Timișoara, această terapie este folosită la pacienții în stare foarte gravă, începând de alaltăieri.
„În două zile nu poți spune un rezultat. Vom avea și noi studiul nostru și vom putea face o analiză”, a spus el.