Cine este jandarmerita snopita in bataie in Piata Victoriei. I-a fost furata arma din dotare si a suferit multiple traumatisme

11 08. 2018, 16:22

O femeie jandarm a ajuns in stare grava la spital, dupa ce a fost snopita in bataie de mai multi protestatari in Piata Victoriei. Tanara are doar 20 de ani si este sergent-major. In timpul altercatiei, i-a fost furata si arma din dotare.

”Oamenii de la un fast-food din apropierea Pieţei Victoriei au avut un apel pe 112 şi au cerut intervenţia pentru că se devastau vitrinele. Într-o primă intervenţie, au fost colegii noştri de la Poliţie, dar au fost atacaţi de nişte huligani.

Apoi a fost trimis  un dispozitiv de jandarmi în care se afla şi colega noastră, sergent major, de 20 de ani. Se ataca din foarte multe locuri. A fost scoasă în viaţă de acolo datorită colegilor noştri”, a spus Marius Militaru, purtatorul de cuvant al Jandarmeriei Romane, conform Adevarul.ro.

Din fericire, starea jandarmeritei este una buna. Aceasta nu a suferit o fractură de coloană cervicală, aşa cum s-a estimat la început. Tânăra a suferit însă multiple traumatisme şi rămâne internată în spital.