Cine este Cristina, fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță și cu ce se ocupă. Cei doi au fost împreună mai bine de 20 de ani

08 10. 2024, 11:08

Cine este Cristina, fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță și cu ce se ocupă. Cei doi au fost împreună mai bine de 20 de ani.

Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță s-au căsătorit sâmbătă, în fața a zeci de invitați. Dacă actrița este la primul mariaj, acesta este la al doilea, el având o relație cu Cristina Gheorghiță timp de mai bine de 20 de ani.

Înainte de a se căsători cu Monica Bîrlădeanu, acesta a avut o relație de aproape 20 de ani cu Cristina, medic de recuperare în medicină fizică și balneologie.

Cei doi s-au cunoscut în facultate, iar pandemia a reprezentat o perioadă dificilă pentru ei, căci s-au distanțat și au ajuns, în cele din urmă, la divorț.

„Seara se termină foarte târziu pentru mine. Nu pot să mă deconectez complet când ajung acasă, iar în continuare rămân în contact cu colegii și superiorii mei pentru a discuta diverse situații medicale. Deși încercam să gestionăm cât mai bine lucrurile, viața noastră a fost foarte afectată de presiunea acestui context”, declara Valeriu Gheorghiță pentru life.ro, potrivit Adevărul.

Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță s-au căsătorit într-o ceremonie fastuoasă la Palatul Snagov, sâmbătă, 5 octombrie. Evenimentul a fost unul de poveste, cu sute de invitați, inclusiv numeroase vedete din lumea showbizului.

foto: social media