Celine Dion, în doliu! Celebra artistă a mai pierdut un om drag!

de: Elena
18 01. 2020, 11:41

Celebra cântăreață Celine Dion este în doliu. Mama ei, Therese Dion, a murit, în cursul nopții de joi spre vineri, în locuința ei, la vârsta de 92 de ani. Femeia s-a stins din viață înconjurată de familie și apropiați.

Therese Dion, cunocută și sub numele de ”Maman Dion”, a fost gazda unei emisiuni de gătit a canalului canadian TVA. În ultimele șase luni, potrivit presei internaționale, ea ar fi suferit mai multe afecţiuni, printre care pierderea memoriei, a vederii şi deficienţe de auz, potrivit TMZ.

Therese Dion a avut 14 copii, cea mai cunoscută dintre ei fiind cântăreața Celine. Aceasta a reacționat, vineri seară, pe contul personal de socializare, unde a publicat un portret cu numeroasa sa familie, alături de un text în care ea şi cei 13 fraţi ai ei îşi declară iubirea pentru mama lor.
„Maman, te iubim atât de mult …Îţi dedicăm ţie spectacolul din această seară şi îţi cânt din toată inima. Iubire, Céline xx …”, a scris ea pe Facebook.

Therese a susţinut dintotdeauna cariera de cântăreaţă a fiicei sale, ea fiind şi cea care a scris prima melodie a fiicei sale, It Was Only A Dream, cântec care a propulsat-o pe Celine în lumina reflectoarelor. Celine este unul dintre cei 14 copii ai lui Therese şi al soţului acesteia, Adhémar. Therese s-a căsătorit cu soţul ei în 1945, iar Adhémar s-a stins în 2003.

Pe lângă cariera strălucită în showbiz, Therese a fondat şi Fundaţia Maman Dion în 2006, care a oferit suport copiilor defavorizaţi din Quebec.