Cele mai riscante sporturi pe plajă. Dr. Tarek Nazer, medic ortoped, îți spune la ce să fii atent
În ciuda faptului că există concepția conform căreia concediul de vară este mult mai puțin periculos decât cel de iarnă, din perspectiva afecțiunilor ortopedice, dr. Tarek Nazer, Medic Primar Ortopedie, Traumatologie și Medicină Sportivă contrazice această teorie. Mai mult decât atât, medicul insistă asupra faptului că, indiferent de anotimp, atenția și prevenția trebuie să fie prioritare.
Voleiul, tenisul și fotbalul pe plajă, schiul nautic, kiting-ul pot determina afecțiuni importante precum entorsele de gleznă, de genunchi, rupturile de menisc, ligamente sau fracturile de gleznă, iar acestea sunt cele mai dese afecțiuni care aduc pacientul în cabinetul medicului ortoped în timpul sezonului cald.
„Accidentările în concediu sunt realități medicale pe care le experimentez în fiecare an, iar vârstele pacienților sunt din cele mai diverse. Cele mai importante lucruri pe care vreau să le transmit, în primă esență, sunt încălzirea și echiparea corespunzătoare fiecărui tip de activitate sportivă practicată. Dacă din nefericire se întâmplă un accident, așteptarea de autovindecare nu duce decât la agravarea situației și, în cel mai rău caz, la o suferință pe viață.”, explică dr. Tarek Nazer.
În cazul accidentărilor apărute pe timpul verii, instabilitatea nisipului și căldura excesivă sunt principalii factori incriminatori, în cazul în care îți dorești să practici volei sau fotbal pe plajă. Dacă preferi sporturile pe apă, ai mare grijă la felul în care îți montezi picioarele în dispozitivele speciale pentru kitig sau schiul nautic. În aceste situații, glezna sau genunchiul sunt cele mai expuse pericolului.
„Accidentările apar fie din cauza faptului că jucătorul nu s-a încălzit corespunzător, nu are o tehnică adecvată, fie din cauza suprasolicitării sau a încălțamintei neadecvate. De aceea, este foarte important ca atunci când decizi să practici unul dintre sporturile de vară, trebuie să ai în vedere că nu ești neapărat un începător. Tot timpul spun și atrag atenția pacienților mei că nu facem experimente în concediu, fie că vorbim despre cel de vară, fie că facem referire la cel de iarnă.”, continuă specialistul.
La final, medicul ortoped vine și cu o recomandare pentru cei care-și doresc să facă mișcare în concediu și se întreabă care este cea mai sigură alegere.
„Jogging-ul pe malul mării poate fi opțiune pentru cei care-și doresc să facă mișcare în concediu. Și aici, însă, sunt câteva lucruri de care trebuie să ținem cont. În primul rând în momentul în care apare oboseala, obligatoriu ne oprim, pentru că din acel moment coordonarea și instinctul de reacție dispar complet. Mai mult decât atât, pe cât posibil, pe plajă mergem desculți. Papucii de plajă determină o instabilitate clară a gleznei și aduce după sine riscul unei leziuni la nivelul gleznei.”, conchide dr. Tarek Nazer, Medic Primar Ortopedie, Traumatologie și Medicină Sportivă.