Cel mai nou cuplu din showbiz și-a spus adio după 6 luni de relație! Focul dragostei s-a aprins pe platourile de filmare, dar s-a stins rapid

Publicat: 17 oct. 2021, 18:20 Autor: Dora Bazavan Vedete

CIAO.RO a aflat în exclusivitate faptul că cel mai nou cuplu din showbiz și-a spus adio după 6 luni de relație! Este vorba despre fosta soție a lui Andrei Ștefănescu, Antonia,  și Enzo de la Chefi la Cuțite. Cei doi au avut împreună o relație discretă, timp de câteva luni.

Reporter: Antonia, cum ești acum?

Momentan sunt bine, eram dornică să ies și să mă aranjez pentru că în ultimele zile am fost cu cel mic acasă, e răcit, și ne-am ținut companie unul altuia. Chiar mă bucur că am profitat de ocazia asta, să vin la deschiderea noului magazin al Denisei Tănase. Pentru cel mic, vara nu s-a încheiat încă, mai mănâncă câte o înghețată… E doar o răceală clasică, încă mai există așa ceva, dar e bine, el oricum este zvăpăiat oricum ar fi, și  bolnăvior e zvăpăiat!

Sufletește vorbind ești bine?

Sufletește sunt foarte bine, eram și înainte și sunt bine în continuare,  pentru că sunt bine cu mine și am senzația aia de pace și de  liniște când sunt eu cu mine și în continuare sunt într-un proces de cunoaștere, de creștere și de introspecție și chiar sunt foarte mulțumită de cum a decurs și recunosc că mă axez mai mult pe mine și pe cel mic decât pe orice altceva.

Și-au spus adio după șase luni de relație

Dar mai ești împreună cu Enzo?

…Nu e oficial…Nu!

Îți este mai greu să îți găsești acum, după divorț, un partener de viață, ești deschisă relațiilor?

Eu sunt deschisă la tot ce vine bun și sănătos în viața mea! Nu știu dacă să spun că sunt mai atentă dar știu foarte bine ce vreau și ce nu vreau în viața mea și știu foarte bine ce nu vreau. Mă axez mai mult pe mine și pe cel mic pentru că acolo îmi găsesc liniștea și echilibrul!

Crezi că faptul că ai un copil este un impediment pentru o viitoare relație de durată? Îi va fi greu cuiva să te accepte cu copil?

Nu! Eu trebuie să accept pe cineva nu altcineva trebuie să mă accepte pe mine și pe copilul meu! În primul rând trebuie să accept eu pe cineva în viața mea! Îmi iubesc timpul cu mine atât de mult încât, cum le spuneam și prietenelor mele, am un egoism aparte de mult timp încoace în care nu simt nevoia să mă împart cu nimeni și multor persoane le e greu, fie ei bărbați sau femei, familie, prieteni, să înțeleagă că nu am nevoie și nu vreau să am nevoie de cineva. Nu simt nevoia, simt nevoia să lucrez la mine, să cresc cu mine, să îmi petrec timpul liber cu cel mic.

”Consider că sunt ca o caracatiță”

Cum e băiețelul tău? Ce îi place să facă?

Celui mic îi place foarte mult să picteze. Pictează tot, scaune, mese, parchet, tot. Acum are o nouă cameră a lui și a înțeles că în această căsuță nouă are voie să picteze doar în camera lui.

Cu Andrei, fostul tău soț, cum ești? Există șansa să vă mai împăcați cumva?

Foarte bine! Nu! Nu suntem genul de oameni care au avut o relație, se împacă, se despart sau nu. Am înțeles amândoi de ce, e foarte bine așa, chiar se simte foarte bine copilul, e foarte fericit, ne împărțim timpul cu el egal, negreșit vorbim dimineața și seara, oriunde este cel mic, dacă este la mine sau dacă este la el, vorbim zilnic, dimineața și seara. Este un tătic implicat.

Pe plan profesional ce îți dorești?

Pe plan profesional, consider că sunt ca o caracatiță, cu multe talente, calități și aptitudini. Dar nu m-am axat în mod real pe niciuna. Cel mai mult m-am axat pe rolul de mamă iar acum, încet încet, încep să îmi acord timp și să mă axez pe ceva. Sunt balanță. Denisa (n.r.: Denisa Tănase) e o balanță foarte ambițioasă, eu nu am ambiție, îmi trebuie un impuls. Îmi place să încerc din toate dar trebuie să îmi găsesc calea!

 

 

Publicat: 17 oct. 2021, 18:20 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă