Ce sumă imensă a plătit Antena 1 pentru a filma ”Splash! Vedete la apă” în Bacău
Peste 200 de mii de lei a plătit Antena 1 pentru ca sezonul 4 al emisiunii ”Splash! Vedete la apă” să se poată desfășura în condiții optime. O sumă imensă, cu mult mai mare față de anii precedenți.
În data de 22 iulie 2021, reprezentanții postului Antena 1 încheiau un contract pentru perioada 25 iulie – 23 august pentru folosirea bazinului de sărituri și a culoarului 1 din Bazinul de Înot, din cadrul Bazinului Olimpic de Înot Bacău, cu Primăria Municipiului Bacău.
CANCAN.RO a intrat în posesia unor detalii exclusive! Așadar, pentru ca filmările sezonului 4 al emisiunii să se poată realiza, cei din Antena Group au bătut palma pentru suma de 225.529 lei! Mai multe detalii puteți citi AICI.
Cine a câștigat ”Splash! Vedete la apă”
Marele câștigător de la „Splash! Vedete la apă” al acestui sezon a fost Cristi Pulhac!
Fostul dinamovist a reușit să „cucerească” titlul de mare câștigător al ediției ”Splash! Vedete la apă”. Jean de la Craiova i-a acordat nota 9, Nea Mărin a oferit tot nota 9, iar din punct de vedere tehnic, Clara Gherase i-a dat nota 7. Cristi Pulhac a executat un salt individual de la platforma de zece metri.
Prima săritură a executat-o alături de bunul său prieten, dar și fost coleg de la Dinamo, Piticu’ de la Simplu.
„Îi iubesc pe toți, sunt extraordinari! Am cunoscut niște oameni aici care mi-au dat niște emoții pe care le-am trăit demult și mulțumesc în primul rând că am putut să am ocazia de a participa la acest show minunat, oamenilor din spate și mulțumesc tuturor. Vă iubesc mult!”, a declarat Cristi Pulhac la finalul competiției.