Ce spune Teo Trandafir despre iubitul fiicei sale. Cum se înţeleg cei doi

24 06. 2021, 11:34

Teo Trandafir are o relaţie extrem de apropiată cu fiica sa. Cele două îşi împărtăşesc orice, fără să aibă secrete una faţă de cealaltă. În cadrul unui interviu recent, celebra prezentatoare a vorbit despre partenerul fetei sale, despre care are o părere foarte bună.

Teo Trandafir are o carieră impresionantă, însă la capitolul vieţii sentimentale, vedeta nu stă foarte bine. În prezent aceasta este singură, iar atunci când nu este pe platourile de filmare se ocupă de creşterea şi educarea fiicei sale.

După cum bine se ştie, prezentatoarea TV este mama unei fete, Maia, pe care a înfiat-o în urmă cu mulți ani. De curând, tânăra a împlinit 17 ani şi se poate spune că este o domnişoară în toată regula.

Ce spune Teo Trandafir despre iubitul fiicei sale

Maia, fiica lui Teo Trandafir a experimentat primii fiori ai dragostei, iar aceste momente le-a împărtăşit bineînţeles şi cu celebra sa mamă. În cadrul unui interviu pentru revista Viva, vedeta a povestit cum a decurs prima întâlnire cu iubitul fetei sale.

”Este o relație adolescentină frumoasă. Lucrurile au decurs firesc, am stat la masă, ne-am bucurat. La început a fost mai liniște, dar ni s-au dezlegat limbile repede, pentru că eu am grijă să fiu volubilă, iar Maia are grijă să îmi spună de fiecare dată: „Ai grijă să fii drăguță!”. Maia este un copil normal și aduce în casă copii normali. Eu acasă nu sunt vedetă de televiziune, sunt mamă”, a spus vedeta de televiziune.

Întrebată care a fost cea mai importantă lecţie pe care Maia a învăţat-o de la ea în ceea ce priveşte relaţiile şi băieţii, Teo trandafir a dezvăluit: ”Nu există un asemenea sfat. Nu i-am dat niciodată niciun sfat despre nimic. I-am spus că în această viață nu trebuie nimic, trebuie doar să fie fericită, nu este obligată să facă nimic din ceea ce nu este obligată. Viața, nu eu, o să o învețe că sunt momente în care trebuie să mai înghiți câte o gălușcă. Sfatul meu rămâne, însă, același!”.

 

 

Sursă foto: Arhivă Ciao