Ce spune OMS după ce mai multe țări din Europa au suspendat vaccinarea cu serul de la AstaZeneca
OMS a declarat vineri că „nu există niciun motiv să nu se utilizeze” vaccinul Covid produs de AstraZeneca, după ce vaccinarea cu acest ser a fost suspendată în mai multe ţări din Europa, ca măsură de precauţie, relatează Le Figaro.
„Da, ar trebui să folosim în continuare vaccinul AstraZeneca. Nu există niciun motiv ca să nu-l folosim”, a declarat Margaret Harris, purtător de cuvânt al OMS, vineri.
Danemarca, Islanda şi Norvegia au anunţat joi, 12 martie, suspendarea vaccinării cu serul AstraZeneca, invocând motivul „precauţiei.” Bulgaria le-a urmat exemplul vineri. Agenţia Naţională de Sănătate Daneză, prima care a anunţat decizia, a cerut prudenţă în faţa „cazurilor grave de cheaguri de sânge la persoanele vaccinate, deşi în prezent nu s-a stabilit o legătură între vaccin şi aceste cheaguri.”
La începutul acestei săptămâni, Austria a încetat să administreze un lot din aceste vaccinuri după moartea unei asistente de 49 de ani în urma unei sângerări, la câteva zile după vaccinare. În acest context, purtătorul de cuvânt al OMS a subliniat că experţii organizaţiei analizează informaţiile despre formarea cheagurilor de sânge, dar a menţionat că, pentru moment, nu a fost stabilită nicio legătură cauză-efect.
”Orice alertă de securitate trebuie investigată. Trebuie totuşi să ne asigurăm că studiem toate alertele atunci când distribuim vaccinuri şi trebuie să le parcurgem, dar nu există nicio indicaţie de a nu-l utiliza”, a adăugat Margaret Harris.
Bilanț coronavirus România
5.010 cazuri noi de COVID-19 au fost raportate de GCS în ultimele 24 de ore, din 37.583 de teste efectuate, PCR și rapide. Până astăzi, 12 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 850.362 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 777.715 pacienți au fost declarați vindecați.
Până astăzi, 21.360 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 11.03.2021 (10:00) – 12.03.2021 (10:00) au fost raportate 108 decese (58 bărbați și 50 femei).
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria de vârstă 30-39 ani, 2 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 14 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 28 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 33 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 29 decese la categoria de peste 80 de ani. 105 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.
Sursă foto: Arhivă Ciao