Ce spune despre tine ziua din săptămână în care te-ai născut. Ce te definește, de fapt
Între ziua în care te-ai născut și personalitatea ta există o strânsă legătură. Puțini sunt cei care știu că data nașterii își lasă amprenta asupra caracterului nostru.
Ziua în care ne-am născut spune ceva despre fiecare dintre noi. În afară de ora nașterii, data sau zodia, și ziua săptămânii în care te-ai născut ascunde câteva secrete despre personalitatea ta.
Potrivit astrologiei, ziua de luni este condusă de Lună și este strâns legată de bunătate și de familie. În acest sens, persoanele născute într-o zi de luni sunt foarte legate de familie și de oamenii dragi lor, sensibile, se adaptează foarte ușor schimbărilor și știu să aprecieze lucrurile mărunte.
Ziua de marți este guvernată de planeta Marte, iar în mitologia greacă și română, Marte (sau Ares) este zeul războiului. Oamenii născuți marțea sunt întotdeauna activi, dornici să lupte pentru ceea ce își doresc, curajoși, nerăbdători, energici, activi și determinați să reușească în viață.
Ziua de miercuri este legată de Mercur, planeta finanțelor, a călătoriilor și a comunicării. Dacă te-ai născut în această zi înseamnă că ești o persoană foarte comunicativă, versatilă, atentă la detalii și mereu dornică să iasă din zona de confort. Îți place să creezi amintiri cât mai frumoase și mai speciale.
Cum sunt nativii născuți joi
Ziua de joi este derivată de la zeul nordic Thor și este strâns legată de planetă Jupiter. În general ești o persoană optimistă, ambițioasă, atentă la detalii, cu simțul umorului foarte bine dezvoltat, genială în momentele dificile și dornică de aventură. Îți place să deții controlul în orice situație sau să ai un rol de conducere.
Cei care au venit pe lume într-o zi de Vineri, guvernată de Venus, sunt muză pentru toți. Aceștia sunt caracterizați drept sociabili, seducători, artiști și uneori dependenți de opiniile altor oameni. Pe de altă parte, pot fi leneși și zadarnici.
Sâmbătă este ziua lui Saturn, care e singura planetă care stăpânește două semne zodiacale adiacente. Copilul care vine pe lume în această zi ajunge pe pământ cu o sarcină de rezolvat, este modest, lent și orientat către alte lumi și vieți. Poate fi înțelept, profesionist, practic.
Oamenii care s-au născut într-o zi de Duminică, cunoscută ca și Ziua Soarelui, sunt caracterizați de creativitate, mândrie, egocentrism, îndrăzneală. Pot fi gălăgioși și nobili și astrologia arată că sunt niște norocoși.
SURSA FOTO: Social Media