Ce spune Cătălin Scărlătescu despre Mona Segall, după ce a fost dat în judecată de Antena 1. „Nu pot decât toată viața mea s-o…”

03 12. 2023, 11:47

Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea au șocat pe toată lumea atunci când au decis să își dea demisia de la Chefi la cuțite. Acest lucru nu a picat bine pentru șefii de la Antena 1, iar cei trei chefi au aflat în scurt timp că sunt dați în judecată. Acum, Scărlătescu are o nouă reacție, iar de data asta face declarații neașteptate despre Mona Segall, producătoarea show-ului culinar.

„Din toată poezia asta nu-mi pare rău decât de Mona, atât! Nu pot decât toată viața mea s-o iubesc pe Mona! N-am să mă supăr niciodată pe ea, dar niciodată, orice s-ar întâmpla. Pentru mine va fi icoană! Îmi pare atât de rău, dar, sincer, pentru că niște oameni nu au știut să gestioneze această relație. Niște oameni au fost răutăcioși. N-au știut să gestioneze niște momente. Adică, pur și simplu nu ne-au ascultat pe noi trei: bă, vrem și noi ceva!

Nu, nu au vrut să ne asculte. Este o oboseală fizică, eu am 50 de ani! Mona lucrează în ritmul ăsta de când se știe ea, dar noi, nu! N-am ce să fac”, a declarat Cătălin Scărlătescu într-un interviu pentru cancan.ro.