Ce se întâmplă de astăzi, dacă mergi cu metroul! Ce regulă trebuie să respecți
Din data de 14, ora 00:00, România a ieșit din starea de urgență și a intrat în starea de alertă. Însă, românii, totuși, nu trebuie să fie atât de fericiți, pentru că nu înseamnă ”dezlegare totală„ la toate activitățile pe care le făceam înainte de pandemie.
Totuși, multe firme deja și-au chemat angajații la muncă, fizic vorbind, iar mulți dintre ei sunt nevoiți să circule cu metroul zilnic, cu tramvaiele, dar și cu autobuzele. Dar, începând de astăzi, trebuie să respectăm în continuare regulile și măsurile autoritățile, pentru a nu risca să ne infectăm cu noul coronavirus.
Pentru cei care nu știu, amenzile sunt destul de mari. Dacă nu vei purta mască în transportul în comun, riști o amendă de 2.500 de lei, arată Antena 3. Astfel, orice persoană care circulă trebuie să se protejeze de virus și bacterii. De asemenea, și distanța socială este foarte importantă!
În Capitală, în cele 53 de stații de metrou a fost implementat sistemul de plată contactless cu cardul bancar, chiar la aparatul de taxare.
Potrivit sursei citate, se va marca vizibil cu culoarea verde și locurile permise pentru pasageri și pentru transportul în picioare, dar și pentru transportul pe scaune în garnituri.
Ce trebuie să ai mereu la tine începând de azi
Relaxarea restricțiilor aduce cu sine obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile închise. Masca trebuie purtată în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise. Această măsură a devenit obligatorie încă de vineri, de când România a intrat în stare de alertă, însă abia de astăzi vor putea fi aplicate sancțiuni pentru nerespectarea ei. Conform legii, amenzile pentru cei care nu poartă mască sunt între 500 și 2.500 de lei.
La fel ca în cazul măștii de protecție, și obligativitatea de a completa o declarație pe propria răspundere pentru părăsirea localității este valabilă de vineri. Diferența față de cea completată în timpul stării de urgență constă în motivele privind deplasarea în afara localității.
Declaraţia pe proprie răspundere poate fi scrisă și de mână. Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței, motivul și locul deplasării, data și semnătura. De asemenea, declarația poate fi prezentată la solicitarea autorităților și pe telefon sau tabletă, însă trebuie obligatoriu să aibă semnătura olografă.