Ce se întâmplă cu Pepe, după separarea de Raluca Pastramă: ”Sunt foarte bine”

03 02. 2021, 10:26

Pepe a trecut printr-o perioadă extrem de grea, însă din fericire lucrurile s-au liniștit în viața artistului. Recent, acesta a făcut câteva declarații în ceea ce privește divorțul de Raluca Pastramă, dar și ce schimbări au mai apărut în viața sa.

La începutul lunii noiembrie, Pepe a anunțat că el și mama copiilor săi au hotărât să divorțeze. Deși la început toată lumea credea că divorțul dintre cei doi va fi unul liniștit, lucrurile nu au stat chiar așa. Acum, după ce lucrurile s-au liniștit în viața lui, artistul a declarat, într-un interviu pentru revista Viva, faptul că acum este bine, ba mai mult decât atât și relația pe care o are cu fosta sa parteneră este mult mai bună.

”Pe plan personal sunt foarte bine, exact cum ne-am propus de la început, aşa suntem în momentul ăsta. Am spus şi în alte interviuri că dacă au mai fost alte ambiţii, derapaje, nu au fost din partea mea şi nici nu mai contează. Din punctul meu de vedere, lucrurile s-au echilibrat, s-au rezolvat. Am înţeles de la bun început cum stau lucrurile, am respectat decizia şi mergem mai departe, ne creştem frumos copiii şi ne-am înţeles cât se poate de amiabil şi de normal”, a declarat el.

 ”Cu siguranţă viaţa îmi va oferi surprize sentimentale”

Totodată, artistul a mai explicat faptul că în acest moment pentru el nu contează decât fetițele sale, pe care își dorește să le crească împreună cu mama lor, într-un mod frumos.

”Am învăţat să fim fericiţi şi să ne bucurăm de viaţă, avem doi copii frumoşi, aşa că nu-mi doresc decât să ne bucurăm de creşterea şi de evoluţia lor”, a declarat artistul.

”Cu siguranţă viaţa îmi va oferi surprize sentimentale şi nu neapărat că le aştept repede sau mă grăbesc. Nici nu încape discuţia. Suntem oameni tineri, oameni frumoşi, iar dragostea nu are vârstă. Şi nu cred că asta e dorinţa prioritară în momentul de faţă. Acum ne axăm pe creşterea copiilor, pe educaţia lor, care e cea mai importantă, şi pe carieră. Mai departe, dragostea vine, că a venit mereu şi, chiar dacă a şi plecat, întotdeauna apare o luminiță la capătul tunelului. Nu despre asta este vorba. Mi se pare că e totul atât de normal şi de firesc, încât nici nu cred că trebuie să acord importanţă acestui subiect”, a încheiat acesta.

 

Sursă foto: Arhivă Ciao