Ce s-a întâmplat cu Dida Drăgan după ce s-a luptat timp de 13 ani cu o boală cumplită

Publicat: 21 mai 2020, 09:55 Autor: Elena Vedete

Celebra cântăreață de muzică uşoară, Dida Drăgan, a trăit o dramă de care a știut puțină lume. Timp de 13 ani, Dida s-a luptat cu cu o boală cumplită, cancerul.

Însă, îndrăgita artistă a reușit să o învingă și să zâmbească din nou. Dida Drăgan, în vârstă de 73 de ani, a depășit momentele grele de luptă boala, momente care au culminat cu o criză financiară, și care au dus-o în pragul disperării, dar acum se simte mult mai bine, scrie Unica.

Dida Drăgan a fost nevoită să facă mai multe credite la bănci de-a lungul timpului pe care cu greu le-a acoperit și se pare că acesta a fost și motivul care a stat la baza declanșării problemelor de sănătate.

Dida Drăgan, probleme financiare grave

Conform click.ro, Dida Drăgan a făcut în 2005 un credit bancar în valoare de 500.000 de euro, deschizându-și două afaceri, una în domeniul vestimentar, iar alta în cel imobiliar. Din păcate, criza i-a dat planurile peste cap, iar afacerile sale nu au mers aşa cum şi-a dorit, ceea ce a însemnat că veniturile s-au micșorat brusc.

Toate aceste probleme au făcut-o să clacheze și să intre în depresie, mai ales că, bolnavă fiind, Dida Drăgan continua să onoreze invitațiile de a cânta pentru că avea nevoie mare de bani. În urma acestor greutăți, Dida Drăgan s-a gândit de nenumărate ori să-și ia viața, după cum ea însăși a declarat în 2010, la scurt timp după ce Mădălina Manole a murit.

Publicat: 21 mai 2020, 09:55 Autor: Elena Vedete
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă