Decizia șocantă pe care a luat-o Mircea Dinescu la o lună după moartea soției sale: „Decât să mă internez la neurologie …”

28 11. 2019, 10:03

După o îndelungă suferință, Mașa Dinescu, soția poetului Mircea Dinescu a încetat din viață la sfârșitul lunii octombrie. 

Mircea Dinescu a preferat să muncească pentru a trece mai uşor peste suferinţă. Acesta a declarat faptul că nu îşi doreşte să ajungă pe mâna medicilor ci îşi doreşte să gătească în continuare, aşa că s-a decis să fie chiar el bucătar în al treilea restaurant pe care îl are

„Decât să mă internez la neurologie, mai bine gătesc la restaurant”, a spus Dinescu pentru sursa citată.

„Eu sunt și patron, și bucătar. Aici mai fac eu câte o chestie, cum ar fi mâncărurile care se găseau la 1900 în România, chestiile astea care acum ne par exotice, cum e lintea, humusul, pentru că era influența balcanică a turcilor, după 500 de ani. Ce se găsea la bazarul din Istanbul se găsea și în București. Încerc să fac niște chestii mai deosebite, o cremă de ardei copt…”, a mai spus Dinescu pentru Profit.ro.

Maşa şi Mircea Dinescu, iubire eternă

Maşa şi Mircea Dinescu s-au cunoscut pe vremea când poetul avea 30 de ani, iar Maşa 18 ani, între ei fiind o diferență de vârstă de 11 ani. Poetul a mărturisit tot timpul că tocmai faptul că erau foarte diferiţi a făcut posibilă această extraordinară poveste de dragoste, ce a dăinuit aproape 40 de ani.

„Împlinisem 30 de ani, iar ea abia termina liceul. E o diferenţă de 11 ani între noi. A fost fascinaţie reciprocă: ea, mult mai timidă şi mai cuminte decât mine, o fată graţioasă, care cânta la pian, făcuse balet şi voia să dea la Arhitectură. Eu: un derbedeu, lumpenproletarul trecut bine prin lume, ca un vas scuturat de multe furtuni. Eram obosit şi voiam să trag la o lagună. Am găsit în ea un port liniştit’, mărturisea scriitorul, în trecut.