Ce acuzații grave face soția lui Nelu Ploieșteanu! „L-am văzut cu oxigenul la gură, aplecat să își caute pastilele, nimeni nu l-a ajutat!”

Publicat: 13 apr. 2021, 09:21 Autor: Dora Bazavan Vedete

Elena Mitriță, soția lui Nelu Ploieșteanu, acuză sistemul românesc de sănătate.

„Fiica mea dădea de fiecare dată pachetul și câteva sute de lei infirmierelor să îl îngrijească. Iar ele au început să țipe la el”

Acesta spune că fiica ei a dat șpagă în spital personalului medical pentru a-i îngriji tatăl și că infirmierele îl tratau cu dispreț. În direct la Exclusiv VIP, emisiunea lui Cristi Brancu de la Prima TV, Elena Mitriță a făcut acuzații foarte grave. „Fiica mea dădea de fiecare dată pachetul și câteva sute de lei infirmierelor să îl îngrijească. Iar ele au început să țipe la el. Vă spun, când l-am văzut cu oxigenul la gură, aplecat să își caute pastilele, nimeni nu l-a ajutat iar infirmiera a început să țipe. Mie mi s-a făcut rău, din cauza asta am ajuns la spital, nu am avut COVID”, a povestit soția lui Ploieșteanu.

Tot Elena Mitriță face lumină și în discuția legată de părăsirea spitalului de către celebrul artist. Ea i-a spus lui Cristi Brancu care a fost filmul internării lui Nelu Ploieșteanu. „L-am dus la spital. I-au făcut investigațiile,  i-au dat pastile, am venit acasă, a fost ceva mai bine și vineri i-am spus să meargă la medic, sâmbătă s-a internat. Doctorii au fost de acord că el să meargă acasă, el a dat semnătură să plece acasă. Când ne-am întors sâmbătă i s-a făcut tomograf. Când vezi pacienți cu plămânii inflamați nu îi lași la oxigen puțin”, spune Elena.

Mai mult, soția lui Nelu Ploieșteanu i-a acuzat la Exclusiv VIP și pe cei de la morgă că nu respectă regulile sanitare.” Când ginerele meu s-a dus să ia sicriul, toți cei de acolo nu erau echipați, nu aveau mănuși, nu aveau măști. Virsul ăsta unde este? Să îmi spună parlamentarii, medicii. O să spun multe”, spune mâhnită cea care i-a fost alături lui Nelu Ploieșteanu până la moarte.

Celebrul Nelu Ploieșteanu a murit pe data de 2 aprilie 2021 la vârsta de 70 de ani. Din nefericire problemele cauzate de noul coronavirus și-au spus cuvântul, iar din păcate artistul a pierdut lupta cu boala. Acesta a fost internat la secția ATI a spitalului Floreasca.

 

 

 

 

 

 

Publicat: 13 apr. 2021, 09:21 Autor: Dora Bazavan Vedete
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă