Catrinel Sandu ’’După ce am plecat în America a trebuit să învăț să gătesc”

12 04. 2017, 10:34

 

În urmă cu 10 ani, viața lui Catrinel Sandu avea să se schimbe pentru totdeauna și asta pentru că părăsea definitiv România pentru a se muta împreună cu soțul ei în America. Mulți ar spune că a plecat să își traiască visul american, dar lucrurile nu au stat chiar așa.

’’Mi-a fost foarte greu la început. Eu nu am plecat acolo pentru că mi-am dorit să fiu vedetă sau să cânt, și nici pentru că mi-am dorit altă viață. La vârsta de 30 de ani eram realizată, adică aveam o casă, o mașină, o carieră, dar a apărut soțul meu și totul s-a schimbat”, ne-a spus Catrinel.

De când s-a căsătorit cu fostul tenismen Gabriel Trifu, viața lui Catrinel a căpătat un alt sens.  În urmă cu 7 ani, cei doi sărbătoreau venirea pe lume a primului lor copil, Sara, iar acum trei ani, Catrinel a devenit mamă pentru a doua oară.