Câți bani ia Teo Trandafir la Kanal D. Are cel mai mare salariu dintre vedetele postului

23 01. 2020, 09:22
Teo Trandafir prezinta Teo Show la Kanal D

Teo Trandafir prezintă de o bună perioadă de timp emisiunea „Teo Show” difuzată pe Kanal D, de luni până joi de la ora 15.00. Vedeta are o vastă experiență în lumea televiziunii şi se vehiculează că ar încasa lunar un salariu mai mult decât decent. Teo prezintă alături de Bursucu, antrenor de dans şi, mai nou, prezentator în multe show-uri ale postului.

Emisiunea prezentată de Teo Trandafir este prima în clasamentul audiențelor, fiind una din cele mai urmărite emisiuni pe care Kanal D le produce și le difuzează.

Ce spune Teo Trandafir despre salariul vehiculat în presă

Potrivit informațiilor apărute în presă, Teo Trandafir ar încasa lunar 20.000 de euro. Cu toate acestea, prezentatoarea de televiziune a afirmat că suma respectivă este exagerată, însă nu a menționat care este salariul cu care pleacă acasă la fiecare sfârșit de lună.

“În legătură cu banii mei, nu știu dacă interesează pe cineva care este adevărul. Ar fi bine ca fiecare să aibă grijă de banii lui, de viața lui, de iubirea lui. Da, am pierdut, ca toată lumea, mult din ceea ce am produs. Au fost mulți cei care și-au dat cu părerea despre salariul meu, mult umflat, l-au înmulțit cu 12 luni și au făcut ei socoteala cât am câștigat eu într-un an.

Nu au luat în calcul că poate plătesc chirie, că mănânc, am copil, poate trebuie să pun niște benzină, poate am niște rate. Nu, oamenii consideră că dacă tu ai o anumită sumă pe lună, odată înmulțită cu 12, iese exact suma pe care o ai într-un an. Greșit! Pentru că, între timp, ai făcut niște lucruri, poate ai ajutat un prieten, poate ai avut un părinte bolnav”, a spus Teo Trandafir.

Citește și: Interviu fabulos cu Bursucu’, ”jumătatea” lui Teo Trandafir: „Nu vreau să fiu o ciupercă după ploaie…”

Teo Trandafir, schimbare radicală de look, după ce slăbit peste 60 de kilograme

La 50 de ani, Teo Trandafir are o talie la fel ca a tinerelor de 20. Greutatea și-o menține cu ajutorul unor trucuri de la care nu se abate de când și-a tăiat stomacul. Potrivit mărturisirilor făcute de vedetă, ea mănâncă dintr-o farfurie de dimensiunea celor de la ceșcuțele de cafea. În urmă cu nici doi ani, prezentatoarea de la Kanal D a spus că are sub 70 de kilograme, după ce a slăbit peste 63 de kilograme de la intervenția suferită în 2013.

“Sunt foarte atentă la ceea ce mănânc, echilibrat şi întotdeauna aceeaşi cantitate. Îmi umplu farfuria, dar farfuria mea este cât cea de la ceşcuta de cafea., a dezvăluit prezentatoarea TV.

“Am slăbit tot ce mă deranja, nu ştiu să spun sigur cât, căci nu m-am cântărit în kilograme, medicii mă verifică! Cert este că am sub 70 de kilograme, ceea ce mi se pare uriaş, fantastic chiar faţă de câte aş fi putut avea”, a declarat Teo Trandafir într-un interviu pe care l-a dat în urmă cu un an și cinci luni.

Citește și: Cine a fost prima mare iubire a lui Teo Trandafir. Dezvăluiri cutremurătoare făcute chiar de vedetă