Cate interventii estetice are Cristina Siscanu? „Decat sa fiu o baba cu pielea intinsa…”
Cate interventii estetice are Cristina Siscanu? Frumoasa Cristina Șișcanu a răspuns la o întrebare pe care foarte multe femei i-au adresat-o.
„Mai e puțin și fac 35 de ani… nu am părul vopsit, nu am sprâncenele “tatuate” , nu am nicio intervenție chirurgicală estetică , nici nu mi-am făcut injectări sau alte minuni în față.
Cate interventii estetice are Cristina Siscanu?
Habar nu am dacă arăt ok pentru vârstă mea sau nu, dar știu că nu sufăr … nu sunt disperată și asta pentru că pe primul loc au fost alte lucruri. Decât să fiu o babă cu pielea întinsă și cu pătrătelele (și pentru acestea trebuie să petrec ore în șir la saloane și la sălile de sport), prefer să fiu o babă rezonabilă (iar acum, cât sunt tanăra, să dedic mare parte a timpului pentru a construi) cu copii și realizări , astfel încât la bătrânețe să stau prin saloane și prin sălile de sport.
A nu se înțelege greșit: nu îmi plac femeile neîngrijite și delăsătoare! Dar nu apreciez nici obsedatele (de felul în care arată în detrimentul altor aspecte). Și îmi place naturalul… atât cât te ține! Iar dacă recurgi la ajustări… nici să nu se observe! Eu mă pregătesc… că după 35, voi avea nevoie!?”, a scris Cristina Șișcanu.