Cătălin Botezatu, dezvăluiri în premieră despre iubita lui misterioasă: ”Stau bine la capitolul «coracon»!”

Publicat: 31 iul. 2022, 09:30 Autor: Dora Bazavan Arhiva

Cătălin Botezatu este cel mai activ creator de modă de la noi. Celebrul designer stă mereu cu bagajele la ușă, făcute, pentru că nici bine nu se întoarce dintr-un loc în care a avut o prezentare de modă, că este nevoit să ”decoleze” din nou! Iar viața lui amoroasă pare la fel de efervescentă…

Deși are un apartament superb la mare, Botezatu nu s-a bucurat de el și de confortul acestuia. Nu a mai fost acolo de 3 ani de zile, pentru că efectiv nu are timp, fiind mai tot timpul plecat la show-urile de modă și prezentările pe care le are prin toată lumea. Apartamentul din Mamaia are o priveliște de vis, atât înspre lac cât și cu terase impunătoare de unde poate vedea chiar toate cluburile din Mamaia. Acolo unde a devenit ”rezident” pe timp de vară.

Și că tot vorbim de vară, am aflat cum îi face față caniculei Botezatu, ținând cont de problemele lui de sănătate, dar și cine îl însoțește în desele lui deplasări.

Reporter: Unde ai fugit de caniculă, să îți încarci bateriile?

M-am retras câteva zile la Sibiu, să mă odihnesc la munte și la răcoare, înainte de cele 3 prezentări pe care le voi avea pe litoral.

Colecțiile lui Cătălin Botezatu, admirate de cei mai importanți oameni din lume

Ai avut și ai o vară incendiară! Cum arată programul tău în perioada asta?

Vara asta am avut un program extrem de încărcat și încă nu s-a terminat! Am fost pentru a treia oară la Monaco, la Balul Prinților și Prințeselor al lui Albert de Monaco, unde am avut o prezentare. Am fost apoi la Palatul Carei. Unde am avut o altă super prezentare, apoi, prezentare la Istabul și shooting foto în Cappadocia.

Pregătesc colecțiile pentru Paris, am o prezentare la Sevilla, facem și o prezentare în România. Am avut Cluj Fashion Week, urmează Timișoara Fashion Week, Arad Fashion Week. După care închei cu Parisul, sfârșitul lui septembrie. Urmează începutul lui octombrie, la Ritz, unde avem și prezentare și  acel târg timp de 7 zile. Acolo ne întâlnim cu toți designerii. Sper să nu fi uitat nimic!

Cum ai grijă de tine și de sănătatea ta în aceste condiții?

Am grijă de mine, trebuie să fiu ok, țin așa, o dietă mai strictă. Nu mai am voie să beau sucul ăla negru acidulat, beau numai apă plată, mănânc multe salate, mai asezonez cu câte un fruct… Așa, ca să  nu fie stomacul gol. Mai mult lucruri vegane și vegetariene.

”Stau bine la capitolul coracon”

Cine te însoțește atunci când pleci în desele tale deplasări în străinătate? Există și vreo parte feminină care îți ține de urât?

A, nu! Merg tot timpul cu stafful meu, machiaj, coafură, fotograf… Nu amestecăm una cu cealaltă, niciodată!

Când o să-l mai vedem pe Cătălin Botezatu la braț cu o superbă prezență feminină?

La braț, nu! În particular, da! Stau bine la capitolul „corason”, dar nu e ceva stabil, e ok!

Dar când vine vorba de inimă și sănătate cum ești?

Prin luna august voi ajunge și la control, la clinica din Turcia care mă ține sub evidență. În fiecare săptămână sau la două săptămâni fac analize, anumite analize și le trimit acolo, iar ei tot timpul le compară cu cele din trecut și dacă sunt ceva creșteri, schimbăm medicația imediat.

Nu își dorește să se ”pensioneze”

Nu ți-e teamă să nu clachezi din cauza programului încărcat? E și vară…mai tragi de tine!

Nu, nu! Trag de mine, e adevărat! Încerc să țin sub control atunci când e mai greu, dar dacă m-aș opri, asta ar fi cel mai urât pentru că atunci ar fi mai rău dar așa munca mă menține.

Ai zis că munca te menține și eu voiam să te întreb dacă la un moment dat o să te retragi din această  nebunie!

Niciodată! Niciodată! O să o las mai moale, dar niciodată nu o să mă retrag, o să-mi las oamenii care o să se ocupe mai departe de tot felul de lucruri pe care eu nu o să le mai pot duce fizic, dar, nu!

Ce îți dorești pentru tine acum, după 50 de ani?

Păi am 50 de ani (râde)!  Îmi doresc în primul rând să nu îmi dezamăgesc publicul, fanii și consumatorii pe care îi reprezint și să am cât mai multe realizări. Asta e cel mai important.

Cătălin Botezatu își întreține bronzul la solar

Nu renunți deloc la trabuc după cele 5 stenturi montate la inimă!

Nu are nicio legătură, că eu îl pufăi!  Toată lumea mă ceartă, și în poze: „Lasă trabucul ăla că îți face rău la inimă!”. Nu trag în mine! La trabuc e chestia aia să îi simți aroma în cavitatea bucală, nu trag în piept că mor!

Ești  bronzat natural sau mai dai câte o fugă, la nevoie, la solar?

Bronzul meu de acum e natural, am tot fost plecat, dar  dacă o dată la două luni mai simt nevoia să reîmprospătez bronzul, mai trag un solar.

 

 

 

 

 

Publicat: 31 iul. 2022, 09:30 Autor: Dora Bazavan Arhiva
Am terminat Facultatea de Filosofie și Jurnalism din cadrul Universității "Spiru Haret" și mi-am dorit întotdeauna să profesez în acest…...
Pe aceeași temă