Cât timp poate fi păstrată, de fapt, carnea de peşte în congelator. De ce trebuie să ţii cont

05 07. 2024, 10:00

Congelarea este o metodă bună de a păstra alimente pentru mai mult timp, însă există şi în acest caz perioade de timp de care trebuie să ținem cont. Iată, câte luni poate fi păstrată carnea de pește în congelator, de fapt.

Carnea este probabil unul dintre alimentele cel mai des congelate de români, însă este de la sine înțeles că alimentele congelate nu durează pentru totdeauna.

Cât timp poate fi păstrată, de fapt, carnea de peşte în congelator

Potrivit studiilor, carnea trebuie folosită în decurs de trei luni, iar pâinea poate fi ţinută de la trei până la șase luni. După această perioadă, mâncarea va fi în continuare sigură, dar culoarea, aroma și textura vor începe să se deterioreze.

Peștele alb se congelează timp de șase luni, iar peștele gras, timp de trei luni, ca şi crustaceele.

Un termen mai mare de valabilitate în congelator îl au porţiile de pește sigilate în vid, ele putând fi păstrate timp de un an.

Cum se dezgheață corect carnea

Modul cel mai bun şi cel mai sigur de a dezgheţa carnea este în frigider, nu la temperatura ambiantă, aşa cum mulţi ar crede.

Carnea se pune pe o farfurie şi se acoperă cu o folie de plastic, se lasă la frigider aproximativ 8 ore, în cazul cărnii roşii, şi 4 ore, în cazul celei albe (pui, curcan, peşte).

Dacă bucata de carne depăşeşte 2 kg, este posibil să fie nevoie de mai multe ore pentru ca ea să se dezgheţe. Carnea tocată, cea de pasăre, precum şi fructele de mare sunt în siguranţă în frigider dacă mai sunt lăsate o zi sau 2 după decongelare; carnea de vită, de porc sau de miel dezgheţată poate fi păstrată în frigider până la 5 zile.

 

Sursă foto: colaj CIAO