Carol Kuki a murit la 84 de ani. A fost o legenda a fotbalului sâtmărean

Carol Kuki a murit la 84 de ani. Era o legendă a fotbalului sâtmărean. Fostul jucator a murit miercuri, la vârsta de 84 de ani. Figura emblematică a sportului rege din zonă, în anii ’40, a murit la câteva zile după trecerea în nefiinţă a fostului mare arbitru Otto Anderco.

În urmă cu 3 ani, Kuki a acordat ultimul său interviu pentru gazetanord-vest.ro şi povestea cum a început totul. A fost copil de mingii, curata ghetele fotbalistilor dupa meciuri si primea drept recompensa o basica.

Carol Kuki a murit la 84 de ani

”Eram oarecum privilegiat să-mi văd idolii deoarece doar un banal gard de lemn ne despărţea casa de stadionul Olimpia. Tata chiar a construit o mică schelă de unde puteam urmări foarte comod meciurile Olimpiei.

Îl aveam preferat pe Toth Poci, cu care mai târziu am jucat în aceeaşi echipă, un atacant de o tehnicitate şi eleganţă în joc cum n-am mai văzut la nimeni.

Când nu eram cocoţat pe gard, eram copil de mingi, şi-mi aduc aminte că după ce le curăţam ghetele fotbaliştilor încingeam o miuţă cu ceilalţi copii cu băşica pe care o primeam recompensă”, îşi amintea fostul jucător.

Carol Kuki a debutat in fotbal in 1946

În 1946 Carol Kuki a debutat în echipa de juniori. La acea vreme avea 14 ani, informeaza mediafax.ro.

• ”Stăruinţa era echipa muncitorilor deoarece era patronată de uzina UNIO iar atmosfera de la meciuri era una fenomenală. Aici m-am format ca fotbalist şi tot aici am învăţat să lovesc mingea la fel de bine cu ambele picioare”, rememora Kuki, care la 17 ani a făcut pasul la Dinamo Bârlad. ”Am jucat pentru Dinamo 6 Obor dar şi pentru Dinamo Bârlad iar perioada cătăniei a fost una mult mai lejeră fiindcă fotbalist fiind aveam parte de tot felul de privilegii”.

Pe lângă jocul din teren, Carol Kuki s-a remarcat şi ca antrenor. A descoperit fotbalişti importanţi, precum Tibi Csik şi Zoltan Ritli. În 1966 s-a retras, dar a rămas ca arbitru. A condus partide din ligile inferioare din România. A intrat în istorie ca fiind primul arbitru cu ochelari.

• ”În regulamentul de atunci nu era stipulat că nu poţi arbitra dacă ai ochelari, aşa că eu am speculat acest ‘viciu de procedură’.Vă daţi seama că stârneam zâmbete când apăream başca că aveam tot felul de porecle pe unde mergeam să arbitrez. Însă în toată cariera mea de arbitru nu am avut parte de nici un incident neplăcut cum de altfel nu am avut parte nici de greşeli mari care să ducă la vicierea rezultatului”.