Carmen Tănase, dezvăluiri despre medicul Flavia Groșan: ”M-a ajutat într-un moment în care eram puțin derutată”

25 03. 2021, 14:56

Carmen Tănase a făcut declarații neașteptate despre medicul Flavia Groșan. Celebra actriță a povestit cum a cunoscut-o, dar și cum a ajntat-o aceasta să treacă peste momentele dificile.

Carmen Tănase nu a ezitat niciodată să spună lucrurilor pe nume atunci când a fost nevoie. După ce scandalul cu medicul Flavia Groșan a început să fie din ce în ce mai mediatizat, actrița a sărit în apărarea acesteia.

Marea doamnă a teatrului românesc a povestit faptul că, a fost pacientul Flaviei Groșan, care a vindecat-o în trei zile de când a început tratamentul prescris de medic.

„Nu o cunosc personal pe doamna doctor dar doamna doctor ma ajutat întru moment în care eram puțin derutată.

A răspuns extraordinar apelului meu pe Facebook, pentru că nu aveam numărul de telefon. O urmăream, îmi plăcea modul de a gândi modul de a scrie, pozitivismul și atunci când am avut nevoie am spus dânsa este medicul la care voi apela.

În 10 minute mi-a dat numărul de telefon pe messenger, unde trăim cu toții această viață paralelă, şi am vorbit cu dânsa la telefon. Mi-a dat un tratament, după ce am explicat despre ce este vorba și în trei zile eram pe picioare. Important este că am câștigat un prieten, un om deosebit un medic excepțional care pe lângă știință are empatie bunătate, este solară și este normală și văd că asta deranjează foarte tare”, a declarat Carmen Tănase, potrivit wowbiz.ro

Schema de tratament a medicului care a vindecat mii de pacienți!

Medicul pneumolog care a reușit să vindece mii de pacienți a explicat ce schemă de tratament a folosit pe bolnavii de Covid.

“În zece zile pacienții mei sunt ok, mai stau patru zile în izolare după care își reiau activitatea. În reportajul cu care am pornit am spus o mie. Nu o mie. Eu am mii! Pentru că într-o casă sunt trei, patru pacienți COVID, și pe toți patru i-am tratat. Deci sunt mii și mii de pacienți care au mers foarte bine.

Acum, că ar fi ajuns în spital, știu trei cazuri care au ajuns în spital, nu sunt perfectă nici eu. Poate sunt mai mulți, nu știu! În general, feedback-ul este bun de la pacienții mei.

Eu am o schemă în care fiecare medicament știe ce face. Dacă îmi spune că pacientul are febră, ceva nu e în regulă. Dacă îmi spune că tușește, ceva nu e în regulă. Eu controlez povestea. E o poveste, pentru că eu mă adresez lumii. Și va rămâne această poveste scrisă de mine.

Claritromicina singură, nu poate face față. Ea este vedeta, dar are nevoie de ajutoare. Regina este Ventolin, regele este Flixotide.

Ei nu au înțeles de ce sunt eu împotriva Codeinei. Eu nu vreau Codeină care să îmi lase secrețiile în plămâni. Eu prefer bronhodilatatorul, Ventolin. Cu fiecare în parte am stat și am explicat cum să ia acel Ventolin.

Eu am inițiat camera de inhalare. Este o sticluță de plastic de care atașezi spray-ul și din care inhalezi din cameră. Știu sigur că îmi ajunge în plămân. Altfel nu!

Eu așa am tratat COVID-ul. Eu sunt pe aceeași schemă de zece ani. Nu de ieri, de azi, de zece ani. Covid-ul este o răceală zdravănă, mai fițoasă așa, un virus un pic mai agresiv, simptomele sunt un pic mai brutale. Trebuie tratat de la primul simptom, intri pe tratament să nu-i dai voie să coboare.

Rolul schemei mele este antiinflamator, să limitez răspândirea COVID-ului, să limitez acțiunea lui inflamatorie. Eu așa am tratat Covid, în stilul ăsta”

Schema nu este bătută în cuie, o adaptăm la pacient. Schema mea nu are cortizon, dar când e cazul, îl dau”, a declarat pneumologul Flavia Groșan, la Antena 3.

 

Sursă foto: Arhivă Ciao