Carmen Grebenișan va fi nașa copilului Alinei Ceușan! Vedeta își dorește să rămână gravidă după nuntă
Carmen Grebenișan și Alina Ceușan sunt prietene extrem de bune. Cele două au luat parte împreună în emisiunea ”Asia Express”, acolo unde oamenii au avut ocazia să le cunoască mai bine.
Recent, Carmen Grebenișan a spus pentru revista VIVA că va fi nașa copilului Alinei Ceușan, iar după ce ea va face nunta, are de gând să rămână gravidă. Fosta concurentă și-ar dori să aibă și ea un băiețel!
”Probabil după nuntă aș dori un băiețel. Dar eu sunt okay cu orice vine, nu am neapărat o cerere adresată Universului, în direcția asta”, a spus Carmen Grebenișan.
De asemenea, Carmen Grebenișan a fost întrebată dacă ea și Alina Ceușan s-au certat vreodată. Aceasta, cu suflet sincer, a mărturisit că au existat momente când s-au certat, însă s-au împăcat imediat, după câteva minute. Certurile dintre cele două au venit în urma unor lucruri banale.
”Da, ne-am certat odată, din cauză că nu spăla niciuna dintre noi vasele. Asta era în primul an de facultate, practic primul nostru an de prietenie. (râde) Ne-am mai certat odată, într-o excursie în Marrakesh, din cauza unor agrafe de păr, deci vă dați seama cam la ce nivel au fost certurile, în maximum 10 minute s-au atenuat și am și uitat de ele. Adică n-am uitat, ne amintim cu zâmbetul pe buze de ele, dar atât au fost, chiar niciodată nu s-a întâmplat nimic mai mult între noi și mereu am fost de acord una cu cealaltă și ne-am susținut. Așa a fost să fie, totul a fost foarte organic, nimic forțat, a fost potrivire perfectă de caractere”, a spus ea.
Carmen Grebenișan a fost cerută în căsătorie
Tânăra care a luat parte în competiția Asia Express alături de Alina Ceușan a fost cerută în căsătorie într-un mod foarte romantic.
Carmen Grebenișan, prietena cea mai bună a Alinei Ceușan, a fost cerută seara în căsătorie, sub clar de lună, de iubitul ei. În urmă cu cinci ore, fosta concurentă de la Asia Express a postat pe rețelele de socializare o serie de imagini în care apare într-un cadru foarte romantic alături de iubitul ei, Alex Militaru. Cu un buchet de flori lângă ei, cei doi stau cu fața către oraș și își șoptesc. Apoi se sărută și se îmbrățișează.
Sursă foto: Arhivă Ciao