Carmen Brumă a recunoscut cele mai mari secrete din viața ei: câte kilograme are de fapt și cât de des se ceartă cu Mircea Badea

12 11. 2019, 10:48

Carmen, arati senzational! Cum te pregatesti pentru perioada de iarna? Te-ai mentinut la aceeasi greutate ca asta vara?

– Am 57-58 de kilograme, cam asa. Asta este greutatea ideala, la care imi place mie cum arat!

Toamna vine de obicei cu o usoara intensificare a metabolismului nostru pentru ca teoretic ar trebui sa vina frigul. Daca ai niste kilograme in plus, e bine sa profiti de perioada toamna-iarna si acum sa incepi un  program de slabire si remodelare corporala, eu  de foarte multi ani imi pastrez greutatea si nu am oscilatii in functie de sezon. Am aceeasi greutate pe care o aveam si in vara cand am lansat programul „Supersilueta de vara by Carmen Bruma”, care, o spun cu mandrie si cu recunostinta, a fost un  succes. Sunt foarte fericita de altfel si pentru ca acest program a fost premiat la Gala Performantei si Excelentei 2019 cu Premiul de Excelenta in Crearea celor mai de succes programe de slabit din Romania!

Daca ar fi sa ne referim putin la  schimbarile in alimentatie pe care le fac  in aceasta perioada ele se refera la o proportie usor diferita a nutrientilor, in sensul ca in perioada asta e recomandat si eu asta fac, sa mananci  un pic mai multe grasimi sanatoase, sa ai grija sa integrezi in meniul zilnic alimentele sau in mod special legumele de sezon, adica dovleacul, sfecla rosie, gulia, radacinoasele, toate legumele astea care cresc in pamant.

 Alimentatie alternata cu sport, nu?

Sportul e o constanta a vietii mele, nu fac in fiecare zi, dar de cate 4-5 ori pe saptamana. A inceput perioada curselor de alergare, am participat la cateva si recunosc ca in aceasta perioada fac cat mai multa alergare pentru ca vreau sa profit de vremea de afara.

 Stiu ca si Mircea face sport. Voi va antrenati si impreuna?

 Aproape niciodata nu facem lucrul asta pentru ca avem stiluri de sport diferite! A existat o perioada in viata asta cand el a vrut sa vina cu mine la alergat, desi nu i-a placut niciodata alergatul, a incercat…

 Ma gandeam ca poate i-ai sugerat anumite exercitii sau vreo  dieta…

 El tine o dieta de foarte multi ani fara gluten asa ca  nu mai are nevoie de alta dieta.  In plus nu a avut niciodata oscilatii de greutate, nu s-a ingrasat, nu a avut acumulari. Regimul lui alimentar este unul foarte sanatos in ciuda stresului si a lucrurilor pe care le cred unii. E un regim fara gluten, sanatos, daca ai grija sa il pastrezi cat mai simplu, adica sa mananci fara sos, garnituri foarte sanatos gatite, fripturi facute sau carne slaba facuta in mod sanatos…

 Tu,  de regula, esti foarte calma. Au existat momente tensionate intre voi, intre tine si Mircea? Cum le gestionezi?

 Noi suntem impreuna de mai mult de o viata de om! Ar fi absurd sa spuna cineva ca nu exista! Normal ca exista momente de tensiune dar nu despre asta este vorba intr-o relatie de lunga durata, ci despre cum faci sa treci peste ele si cum faci sa gasesti resurse ca sa continui acest parteneriat! Despre asta este vorba! Sa iti faci periodic  un fel de rezolutie si sa vezi daca mai merita si daca tu ajungi la concluzia ca merita, ca defectele celui de langa tine sunt suportabile si ca momentele frumoase si beneficiile sunt mult mai importante decat defectele pe care amandoi le avem, mergem mai departe! E simplu!

 Ramai la un copil sau…?

 Sa stii ca intotdeauna am spus chestia asta ca o sa raman la un copil si cred ca o sa raman la un copil, dar este o  surpriza si pentru mine faptul ca  ma trezesc in situatii in care imi este foarte dor de Vladut mic, cand ma uit la filmulete cu el, mi se face foarte dor de Vladut mic si atunci ma intreb, „Bai, asta inseamna ca imi doresc inca un copil? Ce o fi cu mine? Sa-mi dau cu niste apa rece pe fata!” (rade)

 Stii cum se zice ca ai copil si nu mai ai tu intimitate, nu mai ai practic timp de tine…Voi mai obisnuiti sa mai iesiti impreuna, sa aveti timpul vostru, fara copil?

 Da, avem timpul nostru fara copil! Reusim sa facem lucrul asta, nu foarte des, dar ca orice persoane care au un job solicitant…reusim sa facem lucrurile astea, o cina, o escapada, dar rar!