Cântăreață de muzică populară, moartă în accident. Daniela avea 24 de ani și visa la o carieră muzicală

15 09. 2020, 08:09

O viață de om sfârșită într-un accident cumplit: Daniela, o tânără artistă de doar 24 de ani, a avut parte de un sfârșit crunt luni dimineață, când mașina în care se afla s-a izbit de un alt autoturism parcat pe un podeț. Mașina condusă de tânărul de 19 ani, în care se afla și interpreta de muzică populară, a fost proiectată frontal într-un alt podeț din beton.

Daniela Cușnir se afla pe locul din dreapta în momentul impactului, iar autoturismul era condus de un tânăr de 19 ani care ar fi adormit la volan cu puțin timp înainte de impactul fatal. La fața locului s-au deplasat pompierii militari cu două autospeciale și o ambulanță SMURD. Din păcate, în urma manevrelor de resuscitare, tânăra nu a mai putut fi salvată.

Tânărul de 19 ani care conducea se afla conștient în momentul sosirii medicilor, a fost testat cu aparatul etilotest și a fost transportat la spital. I-au fost recoltate probe de sânge pentru a vedea dacă ar fi avut alcool în sânge, arată monitorulsv.ro.

Oamenii legii au deschis un dosar penal ”ucidere din culpă” și ”vătămare corporală din culpă”.

O viață de om, sfărâmată în câteva clipe. Daniela visa la o carieră muzicală

Daniela avea doar 24 de ani și era interpretă de muzică populară. În luna martie a anului 2011, tânăra urcase pentru prima oară pe scenă, acolo unde s-a și remarcat. Tânăra își dorea să aibă o carieră muzicală.

”Accident rutier pe raza loc. Dărmănești. O persoană inconștientă. Autoturism intrat în altul, parcat. Două victime, șoferul și o pasageră. Pasagera a fost găsită în stop cardiorespirator.

Intervin pompierii militari cu două autospeciale și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ. Șoferul va fi transportat la spital. Este conștient. Din păcate, după efectuarea manevrelor de resuscitare, tânăra de 23 de ani a fost declarată decedată”, au transmis autoritățile în dimineața zilei de luni.

Sursă foto: Facebook Daniela Cușnir