Canicula loveste Romania! Temperaturile, ALARMANT de ridicate. Cand scad temperaturile
Canicula loveste Romania. Temperaturile vor atinge, în cursul zilei de luni, valori caniculare, iar cele mai ridicate valori vor fi înregistrate în Lunca Dunării, Oltenia şi Muntenia. Meteorologul de serviciu al ANM a precizat că în cursul zilei de luni temperaturile vor atinge sau chiar vor depăşi pragul canicular în anumite zone ale ţării.
„Luni se încălzeşte, o să avem o vreme călduroasă, caniculară în Câmpia Română – nu peste tot, ci doar local. Temperaturile maxime vor fi în general între 26 şi 36 de grade, cu cele mai mari valori în Lunca Dunării”, spune reprezentantul ANM.
Canicula loveste Romania pe 22 iulie
„Tot în sud, va fi prezent şi un disconfort termic mai ridicat, dar în acelaşi timp se vor înmulţi şi ploile. Vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de vânt, posibil chiar şi cu aspect de vijelie, ziua, în mare parte din Transilvania, Moldova, la munte şi pe arii restrânse în restul teritoriului. Noaptea local în sud, în sud-est şi izolat în rest”, mai precizează meteorologul de serviciu.
Reprezentantul ANM informează că ziua de marţi va fi caracterizată de o scădere a temperaturilor, urmând ca, de miercuri, valorile termice să crească din nou, începând să se apropie de cele normale pentru această perioadă.
Marţi va ploua local în sud şi sud-estul teritoriului, urmând ca începând cu ziua de miercuri, acestea să se împuţineze, informeaza mediafax.ro.