Când va fi înmormântată actrița Draga Olteanu Matei, marea doamnă a teatrului românesc
Actriţa Draga Olteanu Matei va fi înmormântată duminică în Cimitirul „Eternitatea” din Piatra Neamţ, alături de soţul ei.
Ana Monda, o apropiată a regretatei actriţe, a declarat, pentru Agerpres, că sicriul cu trupul neînsufleţit va fi adus joi de la Iaşi şi va fi depus la Cinematograful „Mon Amour” din Piatra Neamţ, unde toţi cei care vor dori pot veni să îşi ia rămas bun.
Duminică va fi oficiată o slujbă religioasă la Biserica „Sf. Ioan Domnesc”, situată pe platoul de la Curtea Domnească, urmată de înmormântarea de la Cimitirul „Eternitatea”.
Cum a murit Draga Olteanu Matei
Actrița Draga Olteanu Matei s-a stins din viață în noaptea de marți spre miercuri dimineață la vârsta de 87 de ani. Organismul actriței Draga Olteanu Matei s-a zbătut între viață și moarte timp de patru zile, perioadă în care aceasta a fost internată pe secția de Terapie Intensivă a Spitalului ”Sf. Spiridon” din Iași. Aceasta se afla internată la clinica de Gastroentorologie și Hepatologie a spitalului, arată stirileprotv.ro.
Starea de sănătate a actriței s-a degradat rapid, având mai multe afecțiuni medicale cu care se confrunta (cardiovasculare și endocrine). Șefa UPU SMURD Iași Diana Cimpoeșu spunea în urmă cu o zi că Draga Olteanu Matei este o pacientă ”extrem de fragilă”, mai ales că avea mai multe afecțiuni medicale și se afla la o vârstă înaintată.
Draga Olteanu Matei era sedată
Actrița Draga Olteanu Matei era sedată de către medici. Organismul actriței s-a luptat timp de patru zile pentru a se vindeca, însă noaptea trecută, organele i-au cedat. Purtătorul de cuvând Diana Cimpoeșu transmitea faptul că actrița recunoștea persoanele din jurul ei, dar refuza să vorbească.
“Are nevoie în continuare de sedare, iar momentele în care este nesedată sunt puține. Are doi medici curanți la acest moment, unul gastroenterolog și unul ATI-st”, a precizat doctorul Diana Cimpoeșu pentru Libertatea.
Sursa foto: Arhiva Ciao