Cam rotunjită și puțin ”părăginită”, Diana Dumitrescu s-a transformat într-o gospodină desăvârșită

27 05. 2021, 20:57

Iată că Diana Dumitrescu poate să surprindă mai mult decât a făcut-o pe Instagram, acolo unde în ultima vreme a adunat multe comentarii negative față de felul în care se se prezintă publicului internaut (nu cel de TV, pentru că acolo a dat chix). Nu reproducem apelativele folosite de ”abonații” ei, dar este clar că s-a supărat pe toată lumea. Atât de rău, încât s-a gândit s-o facă și mai lată, întocmai ca un copil încăpățânat! Nts, nts, nts …  

Am întâlnit-o pe distinsa actriță și fostă vedetă TV într-o minunată incursiune la piață, locul în care s-au împletit minunat eleganța șlapilor ei cu extravaganța unui tricou negru pe care îl purta (aparținând probabil soțului), încât efectiv nu aveai cum s-o scapi din ochi.

Nu o să subliniem acum că a câștigat niște rotunjimi, pentru că ar trebui să apreciem faptul că este o mamă și o soție devotată, dar mai ales gospodină.

Așadar, s-a întors de la piață cu un buchet de flori de primăvară în mână și cu o sacoșă în spinare, plină de bunătăți, dar altele erau, de fapt, grijile ei. O discuție la telefon, destul de încordată, care a supărat-o. Un motiv în plus să-i adâncească ridurile…

Altfel, cu siguranță că dacă se preocupă în continuare de gospodărie va reuși să ardă și kilogramele în plus. Știm deja… drumurile la piață fac minuni pentru siluetă!