Calina Roman, dezvăluiri cutremurătoare după ce i-a luat foc casa: ”A început să ardă tot panoul electric”

04 02. 2021, 10:55

Calina Roman a avut parte de o experiență traumatizantă, după ce bucătăria casei sale a luat foc. Tânăra a dezvăluit cum s-a întâmplat totul, dar a explicat totodată că este extrem de dezamăgită din cauza faptului că nimeni nu a sărit în ajutorul său.

Calina și-a făcut curaj și a vorbit cu fanii săi despre ceea ce s-a întâmplat.

”Am pățit un mic incident pe 31, înainte de Anul Nou. Mai exact, mi-a ars bucătăria. Eu mă mutasem într-un apartament destul de vechi, cu pereți înalți”, a povestit Calina, potrivit spynews.ro.

Cum s-a întâmplat totul

Calina a explicat că întâi a luat foc panoul electric: „Din păcate, când am ajuns acasă cu ce aveam de băut, pentru că voiam să ieșim să ne petrecem de Anul Nou, am închis frigiderul și dintr-odată, din dulap, unde se afla acest panou de electricitate a început să iasă un fum foarte negru și foarte mult. O mică flacără și din aceea o flacără foarte mare. A început să ardă tot panoul electric. Practic, a început să ardă bucătăria”, a detaliat ea.

Din această experiență neplăcută, Calina a dezvăluit că a învățat foarte multe lucruri, mai ales în momentul în care era disperată și țipa după ajutor și nimeni nu făcea nimic.

„M-am speriat foarte tare, prima reacția a fost să urlu la prietenul meu să-i arăt ce se întâmplă, pentru că nu știam ce să fac, dacă să arunc cu apă, nu aveam niciun extinctor în casă. N-am avut ce să facem decât să ieșim în stradă și să strigăm după ajutor. Vreau să vă zic că foarte puțini oameni s-au oferit să ne ajute. Toți vecinii mei au ieșit la geam să se uite la mine cum eu și prietenul meu urlam după ajutor, pentru că ardea tot blocul. Până la urmă s-a oferit un domn destul în vârstă să vină cu noi sus să vedem în ce stadiu se află bucătăria. Ne era destul de frică să urcăm. Nu mai aveam ce să facem cu extinctorul, pentru că focul era deja foarte mare și dacă intram în bucătărie riscam să ni se facă rău din cauza fumului, să leșinăm. A fost o experiență foarte ciudată, care m-a făcut să realizez o grămadă de lucruri”, a mai spus Calina.

”Pe mine această experiență m-a schimbat radical. A trebuit să mă mut a treia oară într-un an”, a încheiat tânăra.

 

Sursă foto: Arhivă Ciao