Cadavrul unui bebeluş, găsit într-o găleată, acoperit cu haine, într-un apartament din Brezoi

de: Simona
20 10. 2019, 11:16

Cadavrul unui bebeluş, găsit într-o găleată, acoperit cu haine, într-un apartament din Brezoi, județul Vâlcea. Polițiștii au descoperit cazul sesizați de un medic.

Polițiștii din Brezoi, județul Vâlcea, au fost sesizaţi de către un doctor că la spital a ajuns o femeie de 37 de ani, căreia i s-a stabilit diagnosticul de „retracţie de placentă”.

Cadavrul unui bebeluş, găsit într-o găleată

Medicii au constatat că femeia născuse recent și au trimis-o urgent la un spital din Vâlcea unde a fost operată.

În lipsa nou-născutului, anchetatorii au făcut mai multe verificări, stabilind că femeia locuieşte singură, fără forme legale, într-un apartament al iubitului ei, plecat la muncă în străinătate.

Când au intrat în apartament, anchetatorii au găsit în baie, sub mai multe haine, cadavrul unui băiețel nouă-născut, într-o găleată.

S-a deschis un dosar de cercetare penală pentru ucidere ori vătămarea nou-născutului săvârşită de către mamă.